VisSare

Adresă nouă

2012-01-18T21:40:00.004+02:00

Salut!

Pentru că era vremea, pentru că mi-a fost dor să scriu și pentru că pozele mele aveau nevoie de o gazdă, începând cu acest an mă puteți citi/vedea pe www.AndreeaParaschiv.ro

Cu drag,
Andreea.

O zi pe care n-o voi uita

2011-03-29T22:19:00.003+03:00

Mă gândeam să mă reapuc să scriu. Dar s-o fac la modul serios. Apoi m-am răzgândit. Apoi am vrut să-mi cumpăr un domeniu, pentru că, mă gândeam eu, aș fi reușit să mă ambiționez. De atunci s-au schimbat multe, aproape că mă simt ca o altă persoană de când am postat ultima oară.

Azi mi-am dat prima demisie. Azi am ținut primul speech către o mulțime de 70-80 de persoane. Și tot azi, mi-a fost ridicată mașina de pe Ion Câmpineanu.

Consumer Trends for 2011

2010-12-08T16:28:00.004+02:00

Trebuie să recunosc că m-a impresionat acest videoclip, așa că nu m-am putut abține să nu-l postez aici.

Inertie

2010-08-01T00:37:00.003+03:00

De câteva luni nu mai știu exact când respir, când merg, când mănânc, când alerg, când muncesc. Acum să-mi văd prietenii de 2 ori pe luna (ok, dramatizez). În week-enduri țip cât mă țin plămânii. Și nu la petreceri, ci țip pentru că sunt continuu obosită. Mă mișc din inerție. Am avut sesiune, licență și admitere la master. Pe primele două le-am supraviețuit, ultima mi-a fost fatală.

Și această mare schimbare a apărut imediat după Paște, în momentul în care m-am angajat. Primul meu job. My New Year's Eve resoultion&obsesie de ceva vreme. Și ce e cel mai ciudat, e că îmi place. Și-mi place mult. Și pun suflet în tot ce fac. Și încerc să mă schimb, să nu mai iau personal eventualele sesizări primite, ci să mă fac mai puternică profesional. Sunt norocoasă (iarăși, un termen care nu cred că-și are rostul) pentru că am găsit acest job și că este fix pe ceea ce mă pasionează: marketing; în timp ce mulți prieteni se plâng că nu-și găsesc ceva în domeniul lor și ajung secretare, call-senter-iști etc.

Nu cred că pierd timpul. Doar că nu-l mai simt la fel cum o făceam înainte. Și mă uit cu jind la ai mei colegi din facultate care stau și se bucură de timp liber și mult prea mult somn... Ironic, îmi aduc aminte de zilele în care glumeam pe seama prietenilor ajunși „corporatiști”, care-și vânduseră sufletul.

Poveste de pe Autostrada Soarelui

2010-03-28T22:38:00.004+03:00

Cu tatăl meu am o relație specială. Tot ce a făcut în viața aceasta a făcut cu mâinile lui și tot ce mi-a oferit (pentru a-mi satisface toate capriciile mele) a fost rodul muncii sale directe. Îl stimez nespus și aș vrea să am și eu măcat o treime din forța și pofta lui de a munci.

Nu m-a condiționat vreodată (ok, poate doar ieșirile mele din liceu când la 1 trebuia să fiu, indiferent de „ocazie”, în casă - și vedeam atâta cruzime în decizia lui :)) ), m-a pus în schimb, acum plecată-n „lume” la facultate să-i promit că nu-l voi suna vreodată să-i spun că am făcut un accident de mașină și să-l rog să mă tracteze. Orice alte solicitări legate de mașină se acceptă (cred că este cazul să menționez că deține un service auto).

Așa că telefoanele noastre se dădeau doar când aveam minore probleme cu mașina și, din când în când, dacă era o perioadă mai haotică din viața mea și nu treceam cu săptămânile pe acasă, mai primeam câte un telefon de apostrofare (clasicul „Tu nu mai ai părinți?”). Până azi, când am fost pusă în situația de a-l suna: „Tată, sunt la km 95, am făcut un accident, am lovit un câine pe autostradă, mi s-a aprins un semn și bordul mă înjură în germană.” Am tras pe dreapta și am așteptat. Pe lângă bietul câine, am reușit să distrug și radiatorul și am îndoit ușor carcasa din față a mașinii.

Am fost uimită cât de bine am reacționat. Am reușit să mențin controlul, nu m-am panicat deloc (cum e caracteristic sexului feminin din familia mea) și chiar am avut jumătate de secundă în care m-am asigurat că nu venea nicio mașină pe banda mea. Câinele a fost sinucigaș, l-am remarcat de la distanță (ok, în genere caut polițiști), era într-un șanț pe marginea drumului. L-am claxonat puternic, el a urcat în fugă, a ajuns pe autostradă. Eu am frânat. Continuam să claxonez. Trecuse cele 3 benzi de pe sensul meu, moment în care credeam că am reușit să evit o întâlnire, dar sinucigașul (un câine bine-hrănit) s-a întors și l-am lovit cu partea stângă a mașinuței mele, la vreo 90km/h.

Furia mea se îndreaptă către tâmpiții care ne administrează drumurile. După ce că ne bucurăm de câțiva km de autostradă, nici pe aceea nu putem să o îngrădim/construim ca lumea?! Cum a avut acces acel câine pe autobandă? Dacă aveam viteza legală (sure, like that happens often) și nu-l vedeam și îl izbeam din plin? Am fost 4 persoane în acea mașină. Cum ar fi fost dacă, femeie la volan cum sunt, mă panicam și mă izbeam de parapeți sau cădeam în minunatul șanț din cauza impactului?

Nu-mi place să dramatizez, din contră, am glumit serios pentru a de-tensiona atmosfera astăzi. Dar câini pe autostrăzile din Austria/Germania/Italia n-am văzut vreodată.

M-am hotărât: când voi fi „mare”, îmi voi lua un Hummer! :))

Social Media ROI

2010-03-25T12:11:00.021+02:00

Social media a apărut din nevoia market-erilor de a parea mai... umani. Companiile se distanţaseră prea mult de consumatori, singurul contact pe care acestea îl mai aveau era prin campaniile agresive de advertising (print, TV şi celebrele bannere), prin care transmiteau o singură idee, nelăsând loc pentru comunicare. Departamentele de marketing lucrau toate cu numere, iar oamenii din aceste divizii deveniseră nişte roboţei. În noiembrie 2008, la ”Inspire 2009”, am fost încântată de prezentarea lui Stefan Kolle - Advertising is dead, start marketing. Și e adevărat, consumatorii își pierduseră încrederea în reclame, ei aveau nevoie de răspunsuri, își doreau să-și dezvolte o relație cu brandul X, să-i fie comunicate avantaje reale, nu doar poze frumoase. Crește-ți reputația folosindu-te de online, asta recomanda el firmelor ca soluție de „salvare”.

Într-o lume în care internetul leagă în câteva secunde un om dintr-un colţ al lumii cu un altul în celalalt colţ (ok, cu mici probleme în China), comunicarea nu mai are nicio barieră. Asta au observat și oamenii de marketing și au realizat că aceasta este calea de a stopa furia (sau mai bine spus nepăsarea cruntă a) consumatorilor. În prezent, situația s-a schimbat. Iată care este starea internetului acum:

Totul se întâmplă în timp real, totul se întâmplă acum. Aflăm despre evenimente majore din viața oamenilor mai întâi de pe online și abia ulterior de pe TV. Sunt momente în care Twitter-ul este mai eficient decât Google - real time results (exemplu: în cazul cutremurelor, în cazul grevelor etc), pentru ca este mult mai simplu să te încadrezi în 140 de caractere, decât să publici un întreg articol pe blog. Este o adevărată revoluție ce are loc, care ne afectează direct viețile -la nivel de timp pentru a obține o informație, la nivelul relaționării cu alte persoane, prin modificarea barierelor spațiale,...

Săptămâna trecută Facebook ajunsese să aibă un milion de utilizatori români, așa cum anunța Manafu. Totul se întâmplă incredibil de rapid, iar tu trebuie să ții pasul - se știe zicala „Nu exiști dacă nu poți fi găsit pe Google”; chiar și rețelele se schimbă (Twitter și-a schimbat abordarea, precum și modul de utilizare foarte mult pentru a se adapta la nevoile pieței). Este era dominată de wiki, de bloguri, de SM - tu chiar poți să stai departe de toate acestea?

Dar nu vă imaginați că Social Media nu costă! Așa cum Bogdan Th.Olteanu prezenta la Zilele BIZ, social media vine cu un preț: ore, oameni care să întrețină aceste conturi - nu este suficient să creezi două-trei conturi pe ”niște” rețele, trebuie updatate constant și trebuie să se realizeze o interacțiune reală între utilizatori și companie.

Bun. Am discutat despre rețele sociale, am evidențiat beneficii, dar și costuri. Și până la urmă de ce ar apela o companie la o campanie pe SM? Care este ROI-ul real? E drept ca totul a venit ca un val, toți au vrut să se urce pe el, însă mulți nu au știut în ce direcție se îndreaptă. Mashable a realizat un sondaj în August anul trecut, din care a reieșit ca 84% din totalitatea campaniilor online nu măsoara eficiența acestora, neștiind de fapt care este impactul acestor unelte asupra business-ului lor. Când vine vorba de ROI, cel mai bine explică Olivier Blanchard:

Olivier Blanchard Basics Of Social Media Roi

View more presentations from Olivier Blanchard.

Tot procesul poate fi puțin ”tricky”, depinde ce îți dorești -cantitate sau calitate? Vrei conversații reale, sau un număr mare de utilizatori care doar să se „perinde” pe pagina ta? ROI va fi diferența dintre valoarea finală și investiția inițială pe care a ta companie a făcut-o. Un prim pas ar fi să folosești Google Analytics pentru măsurarea fluctuației vizitatorilor în perioada campaniilor. Însă acesta nu va avea un impact financiar direct. Numerele sunt foarte importante, iar valori concrete nu-ți oferă doar Google Analytics, ci și Twitter-ul (numărul de followerși, numărul de grupuri în care aceștia te încadrează, numărul de reply-uri, numărul de RT, un site de prescurtare a linkurilor, ca bit.ly îți poate fi de un real folos, de asemenea) și Facebook-ul (numărul de fani, interacțiunile cu aceștia) și așa mai departe. (mai multe unelte aici și aici și aici).

Urmează partea mai complicată, în care aceste numere trebuie corelate cu valoarea vânzărilor sau cu numărul de clienți satisfăcuți (depinde, bineînțeles, de obiectivele tale inițiale). Urmărește trend-urile create! Spre exemplu Ikea a făcut o campanie interesantă pe Facebook . Care credeți că a fost scopul lor? Să-și ușureze inventarul de câteva produse? Ei bine, nu.

“Instead of just looking at a banner with furniture, we got people them to personally promote IKEA” au afirmat Forsman & Bodenfors.

Sunt multe aspecte ce pot fi calculate, au apărut termeni ca Return on engagement, Return on participation, Return on involvement, Return on attention, Return on trust. Uitându-ne la ele, ce se dorește este o „zgâlțâire” profundă a consumatorilor, care să renunțe la ignoranță și să redevină pasionați de un brand, un produs, un serviciu. Se dorește o interacțiune reală, crearea unor relații de lungă durată, se vrea un feedback direct - clienții trebuie să se simtă importanți și aproape de compania X. Dell se laudă că nu-și dorește creșteri în vânzări, ci să-și lărgească aria de networking direct cu ai săi clienți.

Nu toate cazurile vor fi fericite. Nu toată lumea va avea o cifră de afaceri crescută. Este foarte important ce se comunică și cum se comunică. Nu mereu vei primi reacții pozitive din partea consumatorilor, se va găsi cineva nemulțumit sau care are...o zi mai proastă. Este riscul pe care ți-l asumi, dacă vrei să fii cu adevărat transparent. Iată un exemplu negativ: Nestle și apelul său către utilizatorii de Facebook. Trebuie să asculți ce-ți spun utilizatorii și trebuie să le vorbești deschis, fără bariere. Acceptă când ai greșit și arată-le că-ți pasă! Social media înseamnă mult mai mult decât măsurarea ROI-ului!

Ps.multitudinea de linkuri se „trage” de la efortul meu curent de a-mi redacta lucrarea de licență. Luați-o ca pe un defect profesional și încercați să accesați cât mai multe din linkurile propuse de mine

pps.Poza de la începutul articolului este realizată de un prieten, după ce a observat obsesia mea pentru Social Media (și pantofi).

2009

2010-01-27T23:53:00.005+02:00

[Cu o lună întârziere...]

La finele 2008-ului mă gândeam că următorul an va fi anul femeilor. Am greșit în ceea ce-i privește pe alții, însă am intuit bine, gândindu-mă strict la persoana mea. A fost anul în care:
-mi-am restructurat musculatura picioarele (mulțumită lui Bobby Voicu care mi-a făcut o recomandare la Dr.Alin Popescu, un om cu o energie incredibilă și un devotament supraomenesc față de meseria sa). Alin m-a dus de mânuță la Centrul Larkoti și am început să muncesc 4-5 zile pe săptămână împreună cu Roxana, my personal trainer. Pentru mine asta e una din cele mai mari realizări, mai ales când 3 doctori îmi spuseseră că problema mea nu se poate rezolva decât prin operație și că în 10 ani nu voi mai putea merge. Alin a reușit să-mi demonstreze că nu sunt cel mai amărât om de pe pământ și că o tibie strâmbă (problema mea) este de fapt o problemă de echilibru, că poate fi aranjată și durerile se pot face dispărute dacă „pun osul la treabă”.

-am cunoscut niște oameni foarte tari, începând cu cei menționați mai sus, adăugând nume românești și internaționale (JADE people, twitteristii nostri :), oameni din onlineul românesc și nu numai)

-am călătorit destul de mult: Anglia-Londra (martie), Spania-Palma de Mallorca(iunie), Grecia-Corfu(august), Cehia-Praga(oct), Anglia-Londra (dec), Spania-Barcelona (dec), atât în scop personal, cât și în câteva business meetings

-am pierudt niște prieteni, dar am câștigat unii noi. Nu pot să pun asta în balanță, încerc să trăiesc fără regrete (dureri de cap inutile). Prin septembrie am realizat cât de importantă este familia pentru mine și m-a readus cu picioarele pe pământ.

-am avut multe multe vise. Unul din ele a fost să mă văd în toamna următoare studentă în Amsterdam. Mi-am dat TOEFL-ul printr-o serie de evenimente nebune (am fugit tocmai în Timișoara pentru a-l putea susține în timp util), am obținut un rezultat bun, unii ar spune chiar foarte bun. Începusem să strâng și „hârțogăraia” necesară, când evenimentul din Londra m-a bulversat total. Am realizat că cel mai bine îmi va fi tot în România pentru că oamenii sunt altfel aici, oamenii pun suflet și te primesc mult mai ușor în viața lor, fără a-ți impune anumite condiții sau bariere. Îmi doream chiar să pot învăța (nu ca-n minunatul ASE), dar asta e, voi încerca să învăț mai multe, pe cont propriu.

-sora mea a „primit” cel mai frumos cadou: Mălina, o fetiță drăgălașă foc, care reușește să te facă să uiți de toate.

-am zâmbit mai mult ca-n 2008, pentru că am avut mai multe motive de zâmbit, mai multe vise și mai mulți oameni care m-au iubit/susținut/„îmbărbătat” (calitativ vorbind, serios!)

Regrete:
-nu am fost suficient de puternică în a-mi dezvolta cele 2 vise de tânăr antreprenor.
-am prostul obicei de a supraanaliza lucrurile/situațiile, I should live more and think less!

Trăgând linia, în 2010 vreau:
-să-mi găsesc un job care să-mi placă nebunește
-să mă bucur de ultimul semestru de studenție, să „Fratelli”zez mai des
-ar mai fi, dar sunt unele chestii ce stau mai mine pe suflet decât scrise goale pe o hârtie

Notite post-balet

2010-01-24T21:59:00.006+02:00

-nu mai am nicio problemă cu bărbaţii în colanţi. Din contră, aş încuraja acest curent în rândul tinerilor (trebuie să existe neapărat o limită de vârstă);
-bărbaţii nu "fac" balet, ei ştiu să facă sărituri, să meargă în cerc şi să ridice scânduri, pardon, domniţe;
-nu trebuie să mergi cu prietenul tău la un astfel de spectacol. S-ar putea să-i vină idei (și nu-ți dorești să-l dezamăgești, nu?)
-[am vizionat Baiadera]era o scenă care mi-a plăcut mult: Gamzatti (the cool dude) încearcă prin vis să-și întregească dragostea pe care i-o poartă Nikiei (el s-a căsătorit forțat cu Solor), dansând împreună. Ce era interesant era că cei doi erau legați de un voal alb, iar tipa conducea. [a se citi: încă din timpuri străvechi se credea că o femeie conduce o relație :))]
-mă bucur că nu mi-am urmat visele din copilărie (să devin balerină). Am rămas îngrozită când am văzut cât de subțierele sunt.
-am decis că urgent și obligatoriu după sesiune mă voi reapuca să merg la sală („copanele masculine” au fost cele care m-au îmbărbătat)

(poza este de aici)

Barcelona

2010-01-21T20:31:00.009+02:00

Barcelona este o doamnă din înalta societate, cam de 40 de ani, însă poate păcăli ușor orice ochi uman, părându-i de 30. Și-a iubit întotdeauna viața, condusă de spiritul latin ce-i curge aprig prin vene. Nu a știut să spună nu unei serenade frumoase, unei povești de dragoste, unei lupte între tauri sau unei ”fiesta” de cartier. Și nu a trăit în regrete nicio clipă. S-a apucat de fiecare oportunitate ce i-a apărut în cale și și-a schimbat întreaga înfățișare pentru Jocurile Olimpide din '92. La început a fost timidă, s-a ferit de mare și de bătălii, dar timpul a făcut-o mai puternică și mai curioasă. Așa că și-a scăldat picioarele în Mediterană și și-a aruncat șuvițele peste dealurile ce odată le urca timid.

Poate că singura ei greșală e că a avut prea mulți amanți, iar lucrul acesta se simte pe pieptul ei (La Ramblas), în ochii ei acum tulburi (Plaça de Catalunya, injectați cu narcotice ieftine, în zâmbetul fad care-l arunca peste cozile kilometrice din fața operelor bătrânului său iubit, Gaudi. Ea nu-și găsește liniștea nici ziua și nici noaptea... iar la porțile-i bat zilnic sute de mii de turiști.

Atenție care o dată o bucura întratâta, acum o sufocă...

(Anul nou m-a găsit în Barcelona, alături de niște copii minunați. Am găsit-o murdară, agitată și sălbatică, am fost dezamăgită până am reușit să ne pierdem printre străduțe și să-i descoperim adevărata față.)

LE:Voi reveni cu poze de la Sagrada Familia, am o sumedenie de minuni de acolo :)

Birocratie romaneasca

2010-01-15T20:13:00.001+02:00

Ne-am lovit toţi de ea de multe ori. Şi am încercat să strigăm, dar nu am fost ascultaţi pentru că dincolo de ghişeele albe, aceleaşi tute ne privesc mereu.

Vă mai amintiţi de ultima mea întrevedere cu poliţia? Ştiu, a trecut destul timp. Amenda am plătit-o a doua zi. Doar că azi am fost întâmpinată cu mare căldură în oraşul natal de tata: „Eşti invitată la Primărie să ridici o recomandată!”. Suprize-surprize, cei de la primărie s-au gândit că mă simt mai generoasă aşa, la început de an, aşa că m-au rugat să o mai plătesc o dată, pentru bună-starea societăţii, bineînţeles.

Şi nu e prima dată când sunt „rugată” să mai fac o extra-donaţie. Aparent nu există o corelaţie foarte puternică între CEC (banca la care ei te trimit de fapt) şi sistemul deştepţilor verzişori. Dar eu de ce trebuie să-mi pierd vremea îndosariind chitanţe şi alergând Bucureşti-Slobozia pentru a le demonstra că, până la urmă, sunt un cetăţean cinstit?

Voi aţi păţit-o?

Long Live Web 2.0

2010-01-08T23:18:00.005+02:00

În cazul în care ați auzit azi între orele 21.30-22.00 o voce sexy strigând „Tiiiibiiii”, înseamnă că suntem vecini de cartier. Mi-am uitat cheile acasă, telefonul mi s-a descărcat (de fapt, mi-am uitat încărcătorul la sora mea) și blocul din buricul târgului are doar 4-5 apartamente locuite (restul fiind sedii ale unor doamne companii), iar vecinii mei „Victorieni” sunt bătrâni și nu bântuie -încă- străzile Bucureștiului la astfel de ore. A, și cel mai grav, interfonul era stricat.

„Norocul” meu n-a constat în cele 2 grade de afară, ci în faptul că mă întorceam de la o ședință și căram după mine un laptop. Laptop pe care l-am deschis și am încercat să caut o rețea. Toate parolate, iar cea obișnuită cu laptopul meu era prea departe ca să prindă semnal. Am mai strigat încă de vreo 20 de ori, am reaprins laptopul și m-am apropiat de intrarea scării. Am încercat din nou. Mi s-a conectat printr-o minune la rețeaua mea din podul blocului, am intrat pe „mess” și am dat un minunat buzz. Uimitor, mi s-a și răspuns de această dată și în 2 minute eram la căldură.

Long live zi Internet!

Why I love B.O.S

2009-12-11T17:52:00.003+02:00

Am zis că scriu despre persoane luna aceasta. Dar B.O.S este format numai din persoane minunate. Mi-ar lua prea mult sa povestesc despre fiecare. B.O.S este familia mea din București. Mi-am văzut mult mai puțin părinții și sora decât i-am văzut pe ei anul acesta. Și mi-a plăcut (aproape) fiecare întâlnire, pentru că de fiecare dată plecam acasă cu un gând nou, cu un task nou, cu o serie de contacte ce trebuie abordate.

B.O.S îţi mulțumesc!

(Poza a fost realizată de către Departamentul nostru de Advertising, în frunte cu Florian)

Londra -lost and found

2009-12-09T00:41:00.004+02:00

Sunt mulți care mi-au reproșat, mai cu invidie sau din prea multă prietenie, că mă plimb prea mult. Poate că anul acesta am exagerat puțin (Londra, Palma de Mallorca, Corfu, Praga, Viena, Londra, Barcelona), dar ”When life gives you lemons, you make lemonade!”.

Week-endul trecut am participat la o conferință în Londra. Și m-am întors cu mai muține bagaje decât am plecat. Am luat de la bogați și am dat la săraci, cum mi-a spus cineva. Am plecat cu iubita mea camera Nikon D60 și i-am schimbat cetățenia pe UK. Mi-a fost furată într-un bar, totodată cu actele mele, 2 carduri (unul cica era pentru ”de Doamne ferește”), pila de unghii, un ruj drăguț, niște mănuși și un cadou luat de la Westminster Abbey.

Am stat jumătate de oră de vorbă la telefon să reclam furtul, o oră și jumătate într-o stație de poliție și încă o oră în altă stație de poliție a doua zi. Deși în bar erau camere de supraveghere și aveau exact fețele celor 2 tipi și pe străzi au camere peste tot, deci puteau sa li se urmărească traseul, nu s-a întâmplat nimic.

Totuși, a doua zi, am primit un telefon de la un număr privat ”Is this... Andreea?”. Am zis că mă sună hoțul, că-mi cere și bateria (întâmplarea „amuzantă” făcea că uitasem bateria în încărcător și încărcătorul în bagajul mare, aflat în camera de hotel). M-am înșelat, era un domn polițist. Aparent, o doamna îmi găsise portofelul pe stradă (cu toate actele și CARDURILE) și-l predase (carduri care nu mai puteau fi folosite pentru că le anulasem). Da, mi-au luat până și banii românești din portofel. „Norocul” meu a fost că aveam câteva cărți de vizită în portofel, pe care nenea polițist le-a folosit ca să mă sune.

Și am realizat că oricât de frumos, deștept, bogat, creativ, popular ai fi, dincolo de granițele României tu tot străin rămâi și nimeni nu face nimic pentru tine. Așa că postul aceasta vine să le mulțumească polițiștilor londonezi, care-s mai slabi, mai lenți și mai nepăsători decât ai noștri! Vă mulțumesc că mi-ați „animat” șederea în Londra și că m-ați făcut să realizez cât de bine-mi este în țara mea!

ps. Cred că e ceva cu mine în Anglia. Când am fost prima dată, o prietenă mi-a stricat un aparat Kodak foarte scump la vremea aceea (Acum vreo 10 ani). Acum, am rămas fără aparat. DACĂ mai mă voi întoarce vreodată acolo, cu siguranță nu-mi voi mai lua un aparat.

pps.nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă aveam și telefonul acolo!

ppps.Poza e simbolică, cred că este ultima amintire pe care o am cu iubitul aparat!

(Deutza) Andreea Olteanu

2009-12-01T19:21:00.004+02:00

Când mă gândesc la Deea, mă gândesc la o tânără frumoasă, care a știut să-mi fie prietenă în ultimii 10 ani. Da, jumătate din viața mea am avut-o alături. Relația noastră a semănat cu economia, a avut urcușuri și coborâșuri, dar când mă uit în urmă nu pot decât să zâmbesc pentru că am trăit atâtea împreună.

La început o invidiam. Era tipa aceea populară, pe care toată lumea o plăcea și toți vroiau să-i facă pe plac. Și zâmbea mult, mai mult ca mine. Apoi destinul, sau mai bine zis prietenii noștri din acea perioadă (primele noastre „relații serioase” :)) ), ne-a împins să ne împrietenim, să petrecem din ce în ce mai mult timp împreună. Și am înțeles că-și iubește viața, că este dulce, timidă, că-i place să se distreze și pune suflet în tot ce face, că-i plac oamenii și moda, că nu-i place să se certe cu nimeni. Ea nu joacă un rol. Ea-și trăiește fiecare clipă. Ea vrea. Și are capacitatea să obțină. E deșteaptă, a dat gata câteva olimpiade (CHIMIE!!) și destule fete invidioase.

M-am întâlnit acum câteva zile cu ea, după o pauză mai lungă. Mi-am dat seama că e aceeași fată draga mie ca aceea de acum 10 ani. Ea NU s-a schimbat, pe ea n-a înrăit-o sadicul București, pe ea n-au atins-o prostia, ura și minciunile altora. Și nu pot fi decât mândra că mi-a fost alături atâția ani!

Felicitări, Andreea, pentru că ești așa cum ești!

Luna multumirilor

2009-12-01T19:03:00.003+02:00

Luna decembrie este luna din an în care trebuie să fim fericiți că am mai simțit un an, cu dragoste, cu povești frumoase, cu oameni dulci. Este luna în care trebuie să le mulțumim acestora pentru că ne-au făcut viața mai frumoasă și ne-au ajutat cu-n zâmbet, un sfat, un gând. Așa că, haide să le mulțumim celor care și-au rupt o oră, o zi, o săptămână din viața lor și le-au petrecut alături de noi.

Anul trecut am reușit să le mulțumesc Simonei și Elizei, două fete nemapoimenite. Anul acesta sper să fiu puțin mai consecventă și să aduc mulțumiri pentru 30 de persoane care m-au schimbat într-un fel sau altul.

Am trișat și am început de ieri, cu mama mea. Da, am trișat pentru că eu sunt „Andrei, cap de iarnă”.

O zi importanta

2009-11-30T13:06:00.003+02:00

Multumesc, mama, ca mi-ai oferit 22 de toamne, ca m-ai crescut cu dragoste si multa atentie, pentru ca m-ai facut asa frumoasa, incapatanata si ganditoare, pentru ca mi-ai oferit totul si pentru ca nu mi-ai cerut nimic niciodata.

Multumesc, mama!

ONLINE

2009-11-27T23:28:00.007+02:00

S-a discutat mult despre importanța Online-ului în 2009 la Zilele BIZ.
Și pot să vin să întăresc această idee, cu oarece întârziere, pentru că până și administratora mea (o doamnă trecută de 60 de ani) solicită adresele de e-mail ale locatarilor. (poate că nu știe ea să scrie corect gramatical, dar este deschisă la nou) :))) Vă dați seama când, cu un singur click și câteva atingeri de taste, eu voi putea să-i trimit apometrele prin email? WOW!

Și că tot vorbeam de oameni din „conducerea” clădirii în care locuiesc, tipul care face socotelile pentru întreținere, se semnează tandru, de fiecare dată, „Sandy”.

Inovaţie -ziua a3a, ZileleBiz

2009-11-27T23:27:00.003+02:00

Miercuri, 25 noiembrie, a stat sub semnul Inovației. Cum „inovație” este un termen atât de vast (cred că din aceeași oală cu „leadership-ul”) și cum suntem o țară de „creativi”, nu era greu să găsești un proces de inovare într-o companie, așa că oricine se potrivea profilului zilei.

La prima conferință s-au reunit reprezentanți de seamă ai Nokia România, HP, GMP PR, http://www.fabryo.com/, 3M și ai Karspersky Lab România, principalul sponsor al evenimentului.

Costin Raiu, Cheif Security Expert, Karspersky Lab: „Nu ideile mută munții, ci buldozerele mută munții, dar ileile le coordonează”. A definit procesul de inovație ca o încercare continuă de a găsi produsul care te va aduce pe culmile succesului, pentru că atunci când îl vei găsi, încasările vor acoperi toate costurile realizării celorlalte 4 produse (deci 25% rata de succes?).

Valentin Deac a venit cu o prezentare de modă veche. El ne-a provocat să fim inovativi și ne-a strecurat câteva ingrediente ale inovației: schimbarea, capcane mintale, să știi să treci peste probleme și să gândești dincolo de cei 4 pereți. Un coleg, la începutul carierei sale la Nokia, i-a explicat:

The only constant thing in Nokia is...constant change"

Și ”People who never do anything, never make mistakes” (Boswell)

Ștefan Teodorescu, Director de Marketing, Fabryo a prezentat eforturile pe care compania sa le-a făcut pentru a se adapta „crizei” și cerințelor pieței. Ne-a explicat că trebuie să fii curajos, indiferent de circumstanțe. Ei și-au schimbat formula de prezentare a vopselurilor produse și au avut doar de câștigat.

David Gawlowski, Manager Accenture, ne-a spus o mulțime de lucruri interesante. A avut un titlu luuung la prezentare, dar ne-a plăcut: ”Customer Centric Innovation as Competitive Discipline”. Tiger Woods, imaginea companiei, este un model de inovație continuă. Inovați este doar o resursă pentru companie și nu va aduce niciodată rezultate (ea însăși). Deși este criză, așteptările consumatorilor cresc, își doresc mai mult, poate chiar la prețuri mai mici, motiv pentru care compania trebuie să se focuseze pe baza actuală de clienți (costurile să atragi unii noi sunt incredibil de mari). Poți face asta, dacă:
1.îți cunoști clienții (insights, segmentare)
2. îți atingi clienții
3.Le oferi o nouă experiență (nu mai folosiți același model pentru toți, faceți o diferențiere între clienți, în funcție de dorințele și buzunarul lor)

Ne-a oferit și două exemple, Nokia și Dell. Nokia a încercat să vândă telefoane mobile și în zonele rurale. Și i-a ieșit. Dell s-a folosit de rețelele sociale pentru a pătrunde pe o piață virgină în Singapore. S-a creat un efectd e bulgăre, pentru că fiecare persoană ce-și achiziționa un Dell dacă reușea să convingă și pe altcineva, primea un discount și tot așa.

A adus și ZARA în discuție. Cumpărătorii nu vor să-și cumpere ceva care să dureze o eternitate, motiv pentru care ZARA își creează produsele doar pentru 5-6 purtări.

”A business absolutely devoted to customer service excellence will have only one worry-Profits. They will be embarrassingly large!”

(Sir Henry Ford)

Andrei Holban nu m-a impresionat cu nimic. Ideea lui revoluționară a fost ca NOI să INVENTĂM viitorul. Dar..stai.. asta nu facem deja?

Ioana Mănoiu, GMP, ne-a vorbit despre inovație, curaj și eșec. E nevoie de curaj pentru că unele idei pur și simplu eșuează și pentru că nu poți fi 100%sigur de succes în lucrurile pe care nu le-ai mai făcut. Oamenii se tem de eșec, multe idei inovatoare sunt respinse nu din cauza ideilor propriu-zise, ci din cauza sentimentelor pe care le trezesc în noi. Scoși din zona de confort, noi căutăm cu disperare să ne întoarcem acolo.

”Innovation, not instant perfection”

este deviza Google.
Aruncă un ochi și pe: www.failure101.org (learn to fall successfully).

”I didn’t fail 3000 times. I just found 3000 ways how not to create a lightbulb”

(Th.Addison)

Ștefan Tănase, Karsperski Lab, a pus punctul pe i în ceea ce privește siguranța pe Twitter (Malicious Tweets). Social Media joacă un rol extrem de important în viețile noastre. Chiar și pe site-ul lui Barack Obama, adresele lui de pe rețeleel sociale sunt plasate deasupra bugetului Americii. Ne-a arptat multe cifre, omul a venit cu lecțiile făcute. Cele mai sigure linkuri scurtate sunt cele care conțin „bit.ly”. Ne-a speriat cu viermele XSS, Koobface, atacul DDOS. Clar, calculatoarele n-au făcut lumea mai sigură, ci au adus doar mai multe modalități de a răspândi atacuri.

Ultimul workshop al zilei, la care am participat, a fost „Inovația în New Media”, un workshop care a ținut de două ori cât ar fi trebuit să țină. Și nu a fost în format workshop, ci o înlănțuire de prezentări de companii și proiecte. Singurul care a fost rupt din context a fost Bogdan Nițu, care a fost la fel de plictisit de discursurile doamnelor ca mine (nu vreau să spun înteeaga audiență,deși n-aș greși dacă aș face-o).

Lorena Manolică, GM&Owner AcencyWiz, ne-a spus pentru a 20-a oară ce e inovația și dacă e necesară sau nu. A venit și cu noște ipoteze:
1.Fiți suspicioși
2.Acționați rapid
3.Inovați inovația
...pe care le-a dezvoltat mult prea mult. Ne-a spus că haosul e ceva bun, pentru că face lucrurile să se miște. A adus în discuție și un chestionar, din care reieșea că doar 3% din cei întrebați au idei bune (le vin pe moment) la birou. Sugestia ei, să încercăm să creăm o atmosferă mai relaxată.

A dat și ea niște exemple de chestii inovatoare: o campanie după în N.Y. pentru oamenii care vor să se lase de fumat (un fel de rezoluție a anului nou). ). Și o campanie dusă de Coca Cola Zero pentru promovarea jocului ”Avatar” pe Xbox.. Și Blendtec, o campanie cu niște mixele, sub deviza ”Will it blend?”.

Și IKEA ce-a făcut pe facebook (primul user care tag-uia un produs, primea acel produs acasa). Și Curitiva (again Kiva)

Aura Tatu, Business Developer, Second Life, mi-a irosit cele mai prețioase 45 de minute din viața mea. Deși știa că e criza de timp și ne-a promis că nu va dura mult, rămânea câte 5 minute (minim) pe fiecare slide (deși la început ne spusese că ea crede că power point-urile nu mai sunt eficiente, că video e chestia care e „pe val”). Da, Second Life e cool. Da, Bucureștiul arată bine acolo. Da, costă mult. M-a distrat când a spus ceva de genul „aplaudează” în loc de ”uploadează”.

http://twitter.com/BogdanNitu, http://www.webstyler.ro/, a venit ca o briză în mijlocul verii. Ne-a prezentat niște campanii pe care le-a urmărit la Internetics (a făcut parte din juriu). Din păcate am reușit să identific doar una din ele, dar voi continua cercetarea.

Iată Deus Digital Campaign:

Zilele BIZ-Antreprenoriat

2009-11-27T21:53:00.007+02:00

23 noiembrie a fost ziua dedicată Antreprenoriatului. Am ratat prima dezbatere, însă am ajuns fix înainte de a doua conferință, „Antreprenoriatul în noul climat economic”. S-a discutat, evident, despre criza (cineva-mi spunea că această Criză este cea mai râvnită doamnă din societate, pentru că este pe buzele tuturor).

Victor Safta

ne-a sugerat că am putea să creștem bugetele, dacă am investi în educație. Oamenii au nevoie de o nouă viziune, pentru că până la urmă, această criză nu este ceva devastator pentru România. Ca argument, a menționat că piața noastră este una virgină, că trebuie să ai curaj, pentru că este loc în piață.

Florin Pogonaru

s-a legat de mediul cultural românesc de business, care a avut 2 valuri: privatizările și imobiliarele. Educația este, într-adevăr, un produs de criză pentru că populația se simte sub presiune și începe să nu mai cheltuiască la fel de haotic ca înainte. Nu orice criză este o oportunitate și mai ales când o faci pe banii tăi. A dat ca exemplu de business care e în deplină floare acum: magazinele sătești. Ele vor deveni în curând super magazine și apoi ce? Sau o meserie foarte populară: coach.

Am participat și la workshop-ul „Online business models. Cum faci bani din Online?”. Pe scenă i-am avut pe Vlad Stan și pe Emi Gal (cu a lui prezentare).

Vlad Stan

ne-a explicat o strategie de a atrage un investitor. Trebuie sa mizezi în primul rând pe tine și pe echipa ta, să ai un ppt bun, nu conteaza planul de afaceri (acesta se schimbă foarte mult pe parcurs ce începi dezvoltarea ideii). Și trebuie să-ți pui următoarele întrebări:
1.De ce tu și nu alți?
2.Ce cunoștințe îmi trebuie? Sunt suficient de puternic să fiu un leader pentru echipa mea?
3.Pentru ce-ți trebuie banii? Și câți?
4.Exit strategy plan? Cum își vor scoate investitorii banii din proiect?

Emi Gal
a avut una dintre cele mai bune prezentări din cadrul acestei ediții. A venit foarte motivat, cu un zâmbet mare pe față și o poftă nebună de a răspunde la întrebări. Ne-a mărturisit că el nu știe calea de succes pentru a face bani din online pentru că el...nu a pornit cu gândul de a face bani din online și-n plus...e foarte greu. Ne-a demonstrat și cum creezi valoare în online:
1.Ideea ta de afacere rezolvă o problemă (pentru care suficienți oameni sunt dispuși să plătească)
2.Eșecul e mama învățării (Dacă tot faci eșecuri, e bine să nu le faci pe aceleași)
3.Să ai succes îți ia 19.000 ore.
4. Nu te lua prea în serios. Nimeni n-o face.
5.Vreau să schimb lumea. Pentru că pot!
Cel mai important e să îți formezi o echipă de oameni „pe care ți-ar plăcea să-i duci la munte. Să te distrezi și chiar să petreceți timp împreună”. Abia după ce i-ai adunat, gândește-te ce ai putea să faci cu ei.

Ne-a recomandat să aruncăm un ochi pe http://www.kiva.org/ (o platformă de microîmprumuturi, pentru antreprenori din ţările subdezvoltate)

Ultimul workshop al zilei: ”Do Entrepreneurs need to be Leaders?”, cu

Oliver Olson

. Recunosc, l-am ales din cauza speaker-ului, pentru că am primit o serie de referințe bune. S-a prezentat, ne-a spus mai multe despre backgroundul lui. Cu un fin simț al umorului, a afirmat: ”Like all Americans, I basically can speak American.” și „Those who can't do, teach”.
5 căi pentru a te îmbogăți:
1. Moștenire
2. Să te căsătorești cu cineva bogat
3. Să câștigi la loto (se apropie Crăciunul, așa că, fiți pe fază)
4. Să lucrezi în show-biz sau să fii o celebritate în sport
5. Să își înființezi propria companie. (Stolze-Start up)Există o mare diferență între Management (Care chiar face ceva) și Leadership-ul (care aduce doar viziunea). Noțiunea de leadership este o noțiune goală, pentru că de-a lungul timpului i-au fost atribuite atâtea înțelesuri încât acum nu mai știm care ar fi cel mai bun să-l selectăm. (E ca și cum ai întreba „ce mănânci în seara asta?” Și cineva ți-ar răspunde „Mâncare”)

E foarte simpatic fenomenul prin care oamenii de afaceri se transformă în branduri. El ne-a dat exemplul: „Dinu Patriciu e un fel de Paris Hilton!”

Un conducător bun ar trebui să fie format din standarde, rezultate, etică (Ar trebui să-l fac?), competențe (Pot să-l fac?), pasiune (Chiar vreau să fac asta?) și nevoi (Alți au nevoie de asta?).

Pentru niște lecții de calitate, aruncă un ochi și pe www.academicearth.com

Zilele BIZ

2009-11-27T18:20:00.010+02:00

Zilele 23-27 ale lunii noiembrie s-au bucurat să stea sub parafa „Zilelor Biz”. Revenind la vechile obiceiuri (cum spunea un prieten), m-am afișat și eu în 3 din cele 5 zile (Antreprenoriat, Inovație, Marketing&Media). Spre deosebire de anul trecut când mergeam la astfel de evenimente, nu m-am mai dus ca să învăț, ci ca să-mi conturez și mai bine noțiunile pe care le-am însușit.

Am degustat și în 2008 acest eveniment. (m-am tot uitat în arhivă, dar văd că n-am reușit să public nimic) Oricum, diferențele între cel din 2008 și cel din 2009 au fost destul de mari. S-a trecut în sfârșit la modelul european când se caută firme care să-ți ofere și bani și să-ți dea un speaker de elită (sau nu neapărat un speaker profesionist, ci un om din conducere). În schimb, tu, ca organizator, îi poți oferi o portiță de a-și face publicitate. La modul subtil, acest lucru s-ar putea concretiza în susținerea a unei prezentări despre eforturile/procesele companiei pentru a se adapta la condițiile pieței (fie, în funcție de tematica evenimentului). În mod grosolan, și cum adesea s-a întâmplat, m-am simțit ca într-o emisiune TV ce conține plasare de produse. 5 minute despre „compania noastră e cea mai tare”, 10 minute despre „ia uitați ce produs minunat avem noi”, spus de 2-3 ori cuvântul „criză” și uite că s-a scurt timpul alocat prezentării.

Ce am învățat:

-trebuie să-mi iubesc telefonul. A rezistat cu brio zilelor încărcate de twitter-uri tastate și citite de mine
-că cei de la DonCafe au un Latte Macchiato genial
-se întâmplă și la care mai mari să nu vină speakeri. Nu scuzele sunt importante, ci lipsa lor vorbește de la sine
-Facebook-ul este the new black, cum spunea și Titus, toată lumea trebuie să-l pronunțe în prezentarea lui
-Cuvintele în engelză sunt foarte "trendy" să fie aruncate pe ici şi colo. (NU! Chiar devenise foarte agasant la un moment dat*).
(voi reveni cu detalii, pe zile. Am muuuulte, multe citate de împărtășit)

Ce NU mi-a plăcut:

-întârzierile în program. Unii speakeri și-au depășit cu foooarte mult timpul alocat (o prezentare a durat chiar și o oră, în condițiile în care limita ar fi fost de 15 min)
-speakerii (majoritatea) țineau mereu morțiș să facă o introducere. Mai precis, să înceapă cu generalități. Am auzit azi de peste 5 ori câți utilizatori are Facebook-ul. Am auzit de n ori cât de „nașpa” e criza, sau cu ce se mănâncă Social media. În contextul în care oamenii care sunt în sală dau 95 euro să participe la o singură zi, deci nu-s studenți, ci oameni care chiar sunt interesați de tema zilei, trimiși probabil de o companie care dorește să găsească anumite soluții reale la problemele pieții, de ce să îți subestimezi publicul și să vii cu informații pentru începători?
-chiar când se discuta că nu poți manipula oamenii când vine vorba de rețelele sociale, că ei vor vorbi mult și bine și că tu, ca întreprindere, trebuie să te aștepți să auzi și voci negativiste, s-a întâmplat o situație cel puțin hilară. Publicul ce era prezent la „Cyber PR” își manifesta prin intermediul Twitter-ului dezamăgirea că prezentările sunt sub nivelul așteptărilor (mai puțin ale Cr. Roșu și B.T.Olteanu), când unul din organizatori ne-a atras atenția, pe Twitter că ar trebui să ne manifestăm prin întrebări în direct, nu să ne ascundem în spatele telefoanelor/laptop-urilor. Ceea ce nu știa persoană în cauză era că speakerii erau asaltați cu întrebări, dar asta se întâmplă când nu ești prezent în sală. De păpușari nu avem nevoie.

*Da, fac facultatea în limba engleză, da, scriu pe Twitter în Limba Engleză, dar când mă întâlnesc cu prietenii, când merg la magazinul de la colț să-mi iau pâine, când conduc, eu folosesc limba română pentru că, înainte de toate, suntem români, nu?

Copil frumos si drag mie

2009-11-15T22:23:00.004+02:00

Am fost întrebată de curând care a fost cel mai frumos an din viața mea. Fiind sub cronometru, am încercat să creez o poveste. Nu mi-a ieșit, pentru că nu spuneam adevărul.

Ce aș fi trebuit să spun era că cel mai frumos an din viața mea este chiar acesta, pentru că am cunoscut-o pe EA. Ea? Ea este cea mai dulce ființă, care știe să râdă necondiționat și care știe să fie sinceră până la lacrimi. Iar dacă te place, s-ar putea chiar să-ți strângă degețelul mic și să-ți spună o istorioară pe limba ei. A cucerit lumea încă de când s-a născut. A luat un puternic „10” încă din primele ei clipe pe lumea asta. Nu a trecut un an încă, dar sunt 4 ani în care ea n-a încetat să ne uimească.

Este vorba de nepoțica mea scumpă, Mălina, fetița surorii mele.

Și mi-e un dor nebun, nebun de ea... și chiar îmi pare rău că toate prostiile astea din viața mea mă țin departe de ea.

Vine Craciuuuunul!

2009-11-15T21:41:00.000+02:00

Send your own ElfYourself eCards

Cel mai mare vis de pitipoanca

2009-11-07T20:43:00.007+02:00

Acum câteva zile am avut plăcerea să merg la o sesiune intensivă de shopping. În Viena. Iar atracția centrală a fost magazinul Calvin Klein, în care am intrat de vreo 3 ori până m-am decis ce model de geantă doresc să-mi achiziționez. Dar mi-am luat un exemplar și am fost atât de mândră încât...

...am avut cel mai mare vis de pițipoancă!

Se făcea că mă întorsesem în București. Îmi luasem geanta mea CK și mă îndreptam spre școala de pițipoance, pardon, Academia de economiști. Când am intrat în sala de curs, am observat că TOATE colegele mele aveau geantă Calvin Klein. Nu fix același model, dar din aceeași colecție.

Și da, m-am trezit foarte supărată! :))))

Business Advice

2009-10-20T12:41:00.004+03:00

Într-un manual de la facultate, am găsit următoarele sfaturi (regurile lui J.W.Marriott pentru a avea succes în universul businessului):

-Continually challenge your team to do better
-Celebrate your people's succsess-not your own
-Do it now. Err on the side of taking action
-It's more important to hire people with the right qualities than people with specific experience
-Eliminate the cause of a mistake- don't just clean it up!

Cum se agata mai nou...

2009-10-19T15:53:00.006+03:00

Sunt un mare fan al rețelelor sociale. D-asta am și cont pe majoritatea dintre ele. Am atâta încredere în ele, încât pe Facebook am și numărul de telefon și adresa de e-mail oficială și id-ul de mess. Niciodată nu m-am trezit cu vreun telefon deranjant. Niciodată n-am primit vreun mail ce nu-și avea rostul. Însă, aseară, drept dovadă că hi5-ul se mută încet, încet pe Facebook, m-am trezit cu un „friend request” de la un individ. A fost timid și n-a îndrăznit să mă deranjeze, până acum 15 minute:

El: hello
El: scuze ca dau buzna asa
El: si te-am adaugat ieri si n-am apucat sa ma prezint
El: n-am zis nimic
Andreea Paraschiv: nu e nicio problema
El: as putea sa zic ca aveam treaba
El: chiar aveam
Andreea Paraschiv: noi doi?
El: dar realitatea e ca nu stiam cum sa te abordez
El: nu, eu aveam treaba
Andreea Paraschiv: ah... ok
El: te-am vazut cand mi-am facut cont pe facebook
El: mi-ai placut si uite asa...
El: am ajuns sa vb acum
Andreea Paraschiv: daca vrei sa ma agati, ia-ti gandul
El: sa agati pe cineva presupun ca inseamna sa iti propui sa ai o relatie cu acea persoana
El: nu stiu cum fac altii dar mie imi place sa cunosc intai pe cineva si apoi sa ma decid daca vreau sau nu sa am o rel cu acea persoana
El: tu pari o tipa interesanta
Andreea Paraschiv: pai nu trebuie sa-ti doresti, tocmai asta iti spuneam mai sus
El: pai nu-mi doresc
El: tipii curiosi ca mine abordeaza fetele interesante ca tine
El: deci nu ma dau la tine
Andreea Paraschiv: care-i diferenta in opinia ta dintre "abordare" si "a te da la cineva"?
El: abordare inseamna primul contact
El: cu cineva pe care nu cunosti
El: a te da la cineva
El: inseamna abordarea cu scopul de a seduce pe acel cineva
El: a
El: si am ezitat sa "te abordez" tocmai pentru ca ma temeam ca o sa crezi ca ma dau la tine si o sa ma bagi in aceeasi oala cu toti ceilalti

Ce pot să-i urez decât multă baftă și la cât mai multe gagici agățate pe net?

Evolutie

2009-10-18T23:39:00.004+03:00

Pentru că am crescut, pentru că sunt mulți care mă întreabă cum pot să trăiesc „doar” cu două-trei seminarii de la A.S.E, care mă întreabă ce fac restul zilei, cred că este cazul să vă spun o poveste.

Niciodată nu am considerat că școala este suficientă pentru a mă forma ca om. Mereu am căutat să fac ceva „extra”, mereu mă înscriam la extra-activități. Am început încă din clasa I, când am vrut să merg la Clubul Elevilor să urmez cursuri de pictură și ceva cu arte plastice. N-am ajuns pictor, nici un mare artist, dar m-au motivat suficient acele cursuri încât să-mi doresc mai mult. Apoi am urmat cursuri de informatică. N-am ajuns un mare informatician, dar am învățat că trebuie să-mi organizez bine timpul ca să iau și premiul întăi, să am timp să mă joc și să merg la aceste cursuri.

Am fost în fiecare an din gimnaziu la Olimpiadele de Română și Matematică. Am luat și premii, dar am muncit mult pentru ele. Am scris pentru revista școlii, premiată 3 ani la rând cu Premiul I pe țară. Am ajuns redactor și am ajuns să am o pătrime din revistă umplută numai cu articolele mele. Începusem să scriu bine, chiar foarte bine. Tragând cu urechea pe la adulți, au auzit că ziariștii mor de foame, așa că m-am reorientat.

Am fost la un Summer School in Anglia. A fost prima mea ieșire cu adevărat importantă în străinătate. Am stat 22 de zile departe de casă și am străbătut Vestul Europei. A fost GENIAL!

Am intrat în prima clasă, la mate-info, în cel mai bun liceu din județ. Am avut a 26-a medie pe județ la capacitate și am intrat a 13-a în clasa mea. A fost un prim succes de care am fost cu adevărat mândră. La scurt timp după ce au început zilele de licean, am aflat de un program derulat de Primăria Slobozia. Se dorea să se realizeze un Consiliu al elevilor și un primar. Am fost captivată imediat de acest proiect, așa că am decis să particip.

Alegerile se făceau pe licee, în funcție de numărul de studenți de acolo, se alocau și numărul de locuri ăn consiliu. Liceul meu avea 4 locuri. Participau 40 de persoane. A fost moemntul în care mi-am dat seama că trebuie să mă individualizez cu ceva față de ceilalți. Am început să-mi gândesc o mini-campanie electorală. Mi-am făcut propriii fluturași (deși aveam dați câte o mie de căciulă, dar erau standard și plictisitori), cu afișe personalizate, sloganuri și totul. Împânzisem tot liceul. Într-o săptămână tot liceul ajunsese să mă cunoască, veneau oameni la mine și-mi spuneau ce-și doreau să se schimbe sau veneau pur și simplu să stea de vorbă cu mine.

În final, am fost între cei 4 norocoși. Am avut emoții mai mari ca la examenul de capacitate. A venit și prima ședință. Cei 21 de proaspeți aleși consilieri ai elevilor se reuniseră la aceeași masă. S-a pus problema primarului. Jumătate din noi au ales să „candideze”. Erau oameni care nu se mai văzuseră niciodată, un singur tip era mai „popular”. Din 10, au rămas 5. Apoi 4. Apoi 3. S-a votat în două reprize. În final, am rămas doar eu și tipul popular. Oricât de bun mi-a fost discursul, n-am reușit. M-am ales doar cu postul de vice-primar. Dar timpul mi-a făcut dreptate, pentru că am ajuns să fiu mai apreciată decât primarul. Și m-am implicat mult. Aveam un buget de 210 milioane pe an. Am scris zeci de proiecte si am ajutat o multime de tineri. M-am plimbat pe banii primariei in Bulgaria, am fost la mare o saptamana la niste cursuri de editare de proiecte care si in ziua de azi imi sunt de folos!

Mi s-a propus să intru în PSD, în mare vogă la acel moment, însă am refuzat. Am spus că nu voi face niciodată politică și încă îmi respect această promisiune.

Liceul a trecut repede. Am vrut să plec să studiez în Viena. M-am panicat, gândindu-mă că nu voi rezista fără familai mea și fără prieteni. De-atunci, prietenii s-au schimbat, iar familia m-a susținut mereu. Dar decizia fusese luată. Am ajuns în București, m-am plasat în Militari, am intrat la Comerț, ASE, cursuri și examene în limba engleză.

Mi-am dat seama că nu este suficient, că profesorii sunt mai mult sau mai puțini motivați să împărtășească informații prețioase cu un amărât student ca mine. Mi-am dat seama că nu mă pot angaja, așa că am ales să înțeleg mai bine câmpul muncii, analizându-l de la distanță, dintr-un ONG, care simula stilul business. Am ales
Business Organization for Students pentru că mi s-a părut că flyerul lor era cel mai bine gândit.

Am cunoscut o echipa extraordinară de oameni. Am optat pentru departamentul de PiaR, și pot să spun că știu ce înseamnă să legi un parteneriat media important, cum să scrii un comunicat, cum să relaționezi cu oamenii. Am avut un manager incredibil, o domnișoară cu valori bine conturate, prietenoasă, care a știut să ne lipească, formând o echipă puternică. Mi-a oferit insightul de care aveam nevoie să rămân și să mă implic. Datorită ei sunt și acum membră.

Undeva în semestrul 2 din anul I am participat la Olimpiadele Comunicării, sețiunea Advertising. A fost o nebunie mare, pentru că nu știam pe nimeni din echipa mea. A fost o echipă formată de un fost participant care obținuse numeroase premii. Am întâlnit-o pe Bogdana Butnar, care m-a atras mai întâi pentru stilul vestimentar, și apoi am început să-i urmăresc activitatea. Am realizat apoi că tocmai cunoscusem un mare om.

Mi-am dat seama că cel mai mult îmi place să fac strategia pentru o campanie, așa că în anul meu secund de facultate am fugit în departamentul de Marketing. Am muncit mult, și am căpătat funcția de Brand Manager. Am avut o șefă foarte energică, cu niște idei geniale, uneori mult prea copleșitoare pentru un simplu student. Am susținut-o și incurajat-o în toate activitățile ei. Am crescut și eu, o dată cu ea. Cred că a fost anul în care am cunoscut cei mai mulți oameni, anul în care mi-am creat un network personal foarte bogat. Nu am căutat prieteni, ci am căutat să găsesc oameni puternici, care să mă motiveze (știu, știu, în primul rând trebuei să te motivezi singur), am căutat un fel de „muză”. Am furat ce era mai bun de la fiecare (sau cel puțin am încercat).

Am un prost obicei să analizez oamenii. Să le pătrund în gânduri, să le analizez cuvintele. Poate că par timidă la început. Ai grijă, pentru că eu nu stau degeaba. Sunt ca un leu care-și analizează prada. Am avut plăcerea să citesc câteva cărți de psihologie. Am avut norocul să am o mama dublu licențiată în acest domeniu care m-a învățat multe. Așa că, te rog, nu-ți subestima niciodată „adversarul”!

Am ajutat și la organizarea unei nunți. Am fost de 4 ori domnișoară de onoare. Am ajutat la organizarea numeroase proiecte în B.O.S în acești doi ani. Ah..și am călătorit mult! Și am fost la și mai multe conferințe...

Acum, mă găsesc la începutul unei toamne fierbinți, unde trebuie să îmbin realitatea cu visele mele. Acum sunt tot membră a B.O.S-ului, sunt mai fericită ca oricând și mai ocupată ca niciodată. Sunt Marketing Manager, am ajuns și eu în conducerea acestei asociatii studentesti. Voi fi team-lider și consilier și mentor pentru câtiva tineri minunați. Acum suntem în perioada de recrutări, mai durează încă pe 20, așa că, dacă ești interesat, dă o fuga pe www.bosromania.ro pentru mai multe detalii. Am gândit strategia pentru acest proiect, am realizat brieful pentru Advertising. Am parte de 2 colege minunate în departamentul meu, care m-au ajutat și m-au susținut în acest proces. Am avut miercurea trecută un eveniment de prezentare și un party, care m-au făcut să dorm câte 4-5 ore pe noapte, dar n-am regretat niciun moment asta.

Acum sunt Project Manager pe un proiect pentru Săptămâna Antreprenoriatului. Sunt agitată pentru că trebuie să îmi dau testul de limbă pentru admiterea la Master. The sooner, the better, dar problema mea este lipsa timpului pentru a mă pregăti. Trebuie să-mi planific și mai bine activitatea. Mi-am reactivat și vechea pofta de a-mi crea propria afacere, de event planning&organizing. Am realizat că mă pricem și că am niște idei frumoase și o răbdare incredibilă când vine vorba de detalii. În două săptămâni deja voi cunoaște noii membrii. Îmi voi cunoaște departamentul. Va trebui să-i trăinuiesc, să-i ajut să înțeleagă cu ce se mănâncă marketingul și trebuie să le prezint persoane îndrăznețe și care au reuși în acest domeniu. Trebuie să mai dau și pe la facultate (am un curs unde mi se dă etst în fiecare săptămână și două seminarii unde am mereu temă+tonele de proiecte cerute de A.S.E). Trebuie să mă și distrez. Trebuie să și iubesc. Trebuie și să dorm și să-mi vizitez familia cât mai des.

Pauza

2009-10-18T23:13:00.003+03:00

Am făcut o pauză mai lungă. M-am concentrat pe cei dragi. Mi-am vizitat bunicii, după jumătate de an. Am stat acasă, cu părinții, mai mult decât o făceam de obicei. Am însoțit-o pe mama în prima ei zi de școală (este profesor la învățământul primar și doar ce a luat o noua serie de boboci să-i facă oameni buni și cunoscători de carte). Mi-am ajutat sora să-i organizeze botezul îngerașului ei. Mi-am vizitat rudele. Mi-am văzut un nepot pentru prima dată. Mi-am ajutat părinții să fie puternici și să treacă peste durerile aduse în sufletul lor de un deces. Mi-am încurajat prietenii să-și urmeze visele. Nu am avut timp să mă gândesc la mine, pentru că bucuria de a fi alături de ei am simțit-o mai puternică decât orice.

Sper că, citind puțin despre activitatea mea din ultima lună, mă veți înțelege și-mi veți uita...uitarea.

Tine povestile copilariei departe de spital!

2009-09-11T16:26:00.004+03:00

O campanie tristă, marca a Pasi catre viata, ce necesită suportul nostru...

If it ain't Dutch, it ain't much!

2009-09-11T14:52:00.008+03:00

...sau de ce vreau sa studiez in Olanda! (Master programme)

Eu si el

2009-09-09T00:09:00.005+03:00

Știam că nu e nevoie de nimic mai mult decât de respirația lui agitată pe umărul meu.

Ori de câte ori îmi întâlnea privirea în calea lui răvășită, mi-o sfămâma fără pic de cruzime și fără grabă. Îmi analiza atent chipul, se uita la vasele de pe gât cum mi se umflă, asculta atent bătăile grăbite ale inimii, îmi strângea puternic mâinile de parcă ar fi fost un chirurg plastic în căutarea unei muze.

Zâmbeam ca un drogat. Neîncetat. Și ascultam liniștea ce ne înconjura. Și nu mă gândeam ce va fi mâine. Nu mă gândeam la ce a fost ieri. Eram acolo, iar el era lângă mine. Al meu.

Urban Soup Night

2009-09-06T00:05:00.009+03:00

Ma bucur ca am reusit sa cunosc anul acesta o multime de oameni minunati si sunt sigura ca sunt multi alti "tweepeps" ce merita atentia noastra. De 9 ani tot ma implic in activitati de voluntariat, insa niciodata nu am fost atat de aproape de oameni si de nevoile lor.

Aseara am fost La motoare sa ajut la "fabricat" de limonada. Voluntari au fost destui, asa ca am ajuns doar sa fac o mica donatie si sa-mi savurez paharul de limonada alaturi de niste oameni tare simpatici mie (cum ar fi Simona Stanescu, Buddha, Adrian Ciubotaru, JustForFun).

Azi am ajuns la "Urban Soup Night", in parcul Tineretului, care-si dorea sa stranga bani pentru spitalul de copii Grigore Alexandrescu, acceptand donatii de la tinerii doritori de supa. Am ramas placut impresionata sa vad copilasi de 5-6 ani care stateau la coada sa ia o portie de supa (Eu stiu cat fugeam de supa cand eram mica... ce se schimba vremurile, maica!).

A venit lume multa si buna, m-a deranjat un nene gras pentru ca i-am surprins o conversatie telefonica in care se confesa "numai bloggari jegosi pe aici...", dar l-am parat si s-a facut dreptate (thanks to Adrian. Am vazut domnite frumoase care au sarit imediat in spatele meselor sa ajute la taiat/ pus/ amestecat... Oameni multi, harnici si mancaciosi! :) Si sa nu-l uitam pe maiestul bucatar, Copolovici!

Am avut parte si de o poveste irlandeza, spusa de trupa de dans Irish Way.

De la agonie la extaz

2009-09-05T23:21:00.006+03:00

[Ne place sa ne desfatam cu un preludiu siropos.] E intuneric. Alerg nebun prin intuneric, urmarita parca de 2 faruri enervante...cand, parca-l vad... Imi vantura ceva puternic in fata si ma roaga sa fac o pauza din fuga mea si sa trag pe dreapta. Deschid timida geamul, de parca l-as lasa sa intre. El zambeste prelung si intinde mana, ce parca ar cere ceva. Apoi imi sopteste cateva cuvinte care trec pe langa mine ca prin ceata. Vroiam sa fug, sa merg mai departe, nu intelegeam de ce atunci si acolo.

Si el insista: "Actele la control". Ii arunc un zambet, un carnet si o carte de identitate. Si zambesc, din nou: "Nu stiu unde sunt actele masinii, am imprumutat-o de la PRIETENUL MEU pentru un drum scurt pana in oras. Lasa-ti-ma sa le caut" Dar care este nevoia ta? Ce gandesti acum?mi-ar fi placut sa-l intreb... In schimb, i-am spus si eu, timida: "Dar pentru ce...?"

El, apasandu-si palaria pe cap: "Folositi proiectoarele intr-o perioada in care n-ar trebui".
Eu, ma arat ingrozita "Proiectoare? Ce proiectoare? Nici nu stiam ca are asa ceva masina aceasta. De unde pot sa le opresc?" Si-i inmanez asigurarea. Talonul inca nu aparuse din teancul mare de acte in care scormoneam de 4 minute. Dar pe el parea sa nu-l deranjeze, decolteul meu ii tinea o companie calduroasa.

Se uita si pe talon: "A expirat rar-ul. Uitati-va aici! Ce data este?" Eu:"20.08.2009" El "9 puncte penalizare pt asta, 550 lei amenda, si va trebui sa va retin si talonul. A, si se mai adauga inca 2 puncte de la proiectoare" Simteam ca se anunta o dragoste nebuna. "dar nu stiam...Nu e masina mea, dupa cum v-am mai spus... a trebuit sa merg sa ...fac...niste cumparaturi...pt sora mea...ca doar ce a nascut"(acum 2 luni, dar ce mai conteaza?) si...ma grabesc...ca sora mea....Dar nu putem sa ne intelegem?"

El:"Dar ce intelegi prin a ne intelege?"
Eu, ma uit stanga-dreapta, realizez ca sunt in Buftea si ca habar n-am unde ar putea fi urmatorul bancomat (stiti, serviciile se platesc), scot 100 de lei, cat mai aveam in portofel, si-i intind.
El:"Domnisoara, ma jignesti. Vrei sa'ti mai dau eu? sau ce?" Si scoate un teanc de cateva milioane... [a produs bine in seara asta, ma gandesc eu] Eu"ma scuzati...[...]" Intre timp privirea-mi devine incetosata, pun fata de "cute puppy face". Simteam cum l-am patruns. Dar el pleaca. Iar eu incep sa plang, de nervi, si-l sun pe posesorul masinii pentru a-l instiinta de minunatul cadou.
[...]

Se intoarce. El zambea larg. Eu ma chinuiam sa-mi sterg lacrimile. El, "te rog nu mai fi trista". Eu ma uit confuza. Imi da actele mele si talonul masinii [ceea ce insemna ca scapasem de cele 9 pt si sa irosesc banii pe amenda aia infioratoare]. "uite...semneaza aici si aici si aici si, te rog, zambeste. uite...ia numarul meu si daca vei mai avea vreodata probleme..sau pur si simplu sa vorbesti cu cineva..."

AAAAaadica...e a doua oara cand ma opreste si pe mine un politist....si e a doua oara cand un politist incearca sa ma agate?!?? [si el care-mi batea obrazul ca am putut sa-l jignesc prin a-i oferi mita].

[Am scapat doar cu o amenda de 360 lei, pe motivul ca "nu a prezentat toate actele necesare..."]

Anybody up for some synchronized swimming?

2009-09-05T09:46:00.005+03:00

De nebuni dai...la tot pasul! Și nu mă înțelege greșit, n-am nimic cu ei, atâta timp cât sunt niște nebuni simpatici. Spre exemplu, în vara aceasta, în timpul călătoriei mele pe o insulă spaniolă, am dat peste un exemplar (sau mai bine zis, ea a dat peste mine pentru că s-a cazat la câteva zile după ce trecusem pragul hotelului). Hotelurile din această staține erau toate foooarte vechi, însă puternic construite. Al nostru avea o formă de L mai curbat și în interior avea o maaare piscină (vă povestesc asta pentru a vă demonstra fenomenul de ecou ce se forma dacă vreun sunet mai înalt se propaga).

Într-o dimineață, undeva pe la 8, o oră destul de greu de digerat după ce ai petrecut toată seara, se aude o voce bărbătească țipând de zor: ”Wake Up! Come on, people, wake up! You’re missing the partyyyy!”. M-am întors pe partea cealaltă, ignorând-o.

Peste câteva ore, stând la piscină, aud aceeași voce. Curioasă, arunc priviri stânga-dreapta. O văd: o tipă cu aspect voluminos, undeva la 35 de ani, british 100%, care se chinuia de zor să se îmbrace într-un fel de halat de unică folosință. După ce l-a dat gata, a început să înfășoare de jur-împrejurul grupului ei de prieteni (și erau muulți) o bandă (ca acelea pe care polițiștii le folosesc pt a separa ”crime scene”-ul). S-a întins pe marginea piscinei, și-a ridicat picioarele în aer și a început iar să țipe:

Anybody up for some synchronized swimming?

(Dacă ai ochi destul de buni, o poți vedea aici pe nebună, este cea îmbrăcată în alb, cu pălărie albă)

Mihnea

2009-09-03T12:57:00.009+03:00

Vă spuneam mai demult că s-a născut ultimul Paraschiv. Acum avem 10 luni, cam 11 kilograme și ne place să tragem fetele de păr...

Pare inofensiv, nu?

Dupa ce ne-am împrietenit:

Și rezultatul final nu pot să-l fac public...

O bucata de Maramures

2009-09-01T09:54:00.022+03:00

Vă voi spune un secret. M-am săturat să caut în alte părţi ceea ce aş putea găsi chiar în propria "orgadă". Am pus punct plimbărilor în străinătate pentru ca am găsit un colţ de rai, o căsuţă în inima munţilor maramureşeni, în Borșa, care-ţi umple sufletul de pace şi fericire imediat cum intri pe uşa ei.

Şi cum nu sunt egoistă, m-am gândit să vă povestesc şi vouă despre ea. O poveste în imagini, pentru că imaginile au un impact mai mare decât cuvintele:

(doamna Mirela, sufletul și ochii acestei case)

Și dacă doriți să puneți pauză grătarelor și lăfăitului în leagăn sau pe gazon, sunt o mulțime de obiectve turistice pe care le puteți vedea. Începând cu îngrijitele porți ale caselor:

Sau puteți pleca chiar cu o soție, dacă vedeți în fața casei un copac decorat cu oale și ulcele:

Puteți ajunge și la Mănăstirea Bârsana (dacă nu ești o fire credicioasă, poți intra macar să te joci puțin cu niște căprioare sau să te bucuri de flori):

Sau o plimbare cu telescaunul și eventual un popas de o noapte cu cortul în vârful muntelui. Poți vedea și Cascada Cailor și vă puteți avânta într-o călătorie mai periculoasă, pe munți cu ATV-urile, însoțiți de un ghid montan care nu vă va face viața mai ușoară. Cu siguranță vă veți întoarce cu niște povești frumoase de spus la nepoți. Puteți să profitați de ocazie și să vă plimbați cu mocănița. Un week-end cu siguranță nu-ți va fi suficient!

-----
Datele de contact ale proprietarei: Mirela Timiș, 0744828763
Str.Lacului, 2/A, Borșa, Maramureș.

Plimbari

2009-08-13T20:42:00.006+03:00

Mă bucur de un program nebun:

1-2 August: Mamaia, Mission Dance Weekend

2 august, orele 21: Bucureşti

3 August, orele 14, plecat spre Grecia (revin cu detalii si poze)

4 August, orele 6, poposit pe insula Corfu

12 August: înapoi în Bucureşti. Am aruncat 3 pulovere şi 2 perechi ed jeansi într+un bagaj nou şi am plecat spre Slobozia

14-17 August: Maramureş. un botez

17 August: întors în Slobozia şi plecat în Bucureşti.

Se mai anunţa şi o escapadă la munte şi probabil una în Bruxelles. Concluzia mea şocantă a fost că pot face 3 excursii una după alta, fără să spăl vreun set de haine, şi tot să am chestii tari de îmbracat în şifonierul meu. Aparent. da, am prea multe haine, dar sunt necesare! :)

Twitterul distruge casnicii

2009-07-27T14:59:00.009+03:00

Despre funcția matrimonială a Twitter-ului (Twitterul e o rețea socială, de microblogging, care are ca prim scop networking-ul) nu cred că mai are sens să mai vă povestesc. Ca și în viața reală, întotdeauna se va găsi câte un tip care să se îndrăgostească de câteo poză cu picioare lungi... sau de câteun limbaj care din spatele monitorului pare inteligent. Am „pățit-o” și eu de câteva ori. (odată, un individ mi se confesa că mi-a parcurs tot blogul doar pentru a se uita la pozele cu mine.)

Totuși, Twitterul consumă timp. Iar atunci când prietenii tăi imaginari (oamenii de pe această rețea socială) încep să-ți ocupe prea mult timp, viața ta de om normal începe să se clatine. Un moment foarte simpatic din viața mea a fost când prietenul meu, cu o inocență impecabilă, mi-a recunoscut că este gelos pe Twitter. Nu am crezut niciodată că voi primi un astfel de reproș.

E una când stau acasă, singură, dimineața și lecturez noutățile. E una când seara, înainte să adorm, mai interacționez cu „prietenii imaginari”. Dar atunci când sunt cu el la o plimbare și-i spun „Stai puțin să fac o poză să pun pe Twitpic” sau lasă-mă să scriu despre polițiștii din intersecție și așa mai departe...deja este o blasfemie! Timpul cu EL e timpul cu EL - trebuie să învăț să nu-l mai împart pe EL cu Twitter. HA!

(Cineva spunea că din momentul în care ai început să prinzi drag de Twitter, poți să-ți iei adio la viața socială)

LE: ca să nu mai vorbim de zilele în care prietenul/prietena ajunge să citească pe Twitter ce-ai făcut în ziua respectivă, sau pur și simplu folosește Twitterul să te localizeze pe hartă! (lipsă totală de comunicare)

Mamici in vreme de criza

2009-07-25T02:27:00.005+03:00

Criza și-a băgat picioarele prin toți și toate. Oamenii se trezesc dați afară, sau puși în concediu fără plată pe o perioadă nedeterminată. E greu să trăiești și e scump să respiri. Și totuși Lipscaniul e în fiecare seară plin, de trebuie să mituiești să prinzi o masă bună.

Zilele trecute am auzit o veste simpatică, chiar înainte să mă întâlnesc la traingul de vânzări cu dl. de la Unicredit (care se lăuda cât de bine le merge lor treaba acolo). Aparent, departamentul de HR imploră doamnele angajate să se pună pe făcut copii. Și nu mâine, nu poimâine, ci imediat! (se știe raționamentul: 2 ani, statul este cel care plătește 80% din salariul doamnei în cauză). Ceea ce înseamnă costuri reduse pentru firmă, care și așa nu avea ce să le ofere să muncească.

Așa că, doamnelor, pe ei!

(poza este de aici)

Portofel disparut...sau intrarea in anonimat

2009-07-24T15:32:00.005+03:00

Portofelul, în societatea în care trăim e un fel de a doua Biblie. Cum și eu sunt integrată în această societate, portofelul meu este best-friendul meu. Dar, acum 15 minute am crezut că l-am pierdut. Nu mi-ar fi părut rău de:
-banii din ei
-cărțile de vizită din el
-portofelul în sine (numai noi doi știm de câți ani ne cunoaștem)

Însă, eram teribil îngrozită. Am răscolit întreaga casa. Nici urmă de el. Apoi mi-am amintit de mașină. Am stat 5 minute să-mi fac curaj să ies în arșița de afară. Și l-am găsit, stătea cuminte, de mai bine de 14 ore și mă aștepta.

Ce n-aș fi putut să fac FĂRĂ el?
-să conduc
-să merg la bancă (trebuie să fac o depunere destul de urgent)
-să am acces în clubul de fitness unde „performez” aproape zilnic (deja mi-am pierdut legitimația și sunt pe lista roșie :p )
-să mai am vreodată access la card
(nu spun că n-aș mai fi putut locui în București fără el - o fac și așa, ilegal, de aproape 3 ani de zile)

Ca să nu mai pui la socoteală agitația de mers în SlobCity pentru a intra în legalitate, printr-un nou set de acte. dar portofelul meu mă iubește mai mult decât îl iubesc eu (aparent) și e respectuos și nu pleacă cu niciun străin la plimbare. Apropo, vedeți ce vecini fini am? Unul nu mi-a spart mașina! :)

Sales Day

2009-07-24T02:00:00.007+03:00

Pe 22.07.2009 m-am întors în sediul AchieveGlobal pentru o serie de traininguri pe vânzări.
Speakeri: Codruț Nicolau, Corporate Sales, Unicredit; Adrian Georgescu, Business Sales Manager, Vodafone; și încă un domn pe care timpul nu mi-a permis să-l aud cuvântând.

I.Codruț Nicolau a ajuns cu întârziere, șifonat și agitat. A intrat într-o sală plină ochi de fete, a respirat adânc pentru a-și potoli puțin din emoții. I-au luat 2 minute să-și înfigă a sa cămeșă în pantaloni, să mai strângă nițel cureaua, să facă un joc de mimică pentru a mai încălzi puțin atmosfera. S-a arătat încă de la început deschis către public și căsătorit. :))

A început cu o recomandare, furată de la Oana Pellea: „Fii cât se poate de autentic!”. Apoi pe baza celor 6 elemente extrase din „Psihologia persuasiunii”, a lui Robert Cialdini și-a structurat întreaga comunicare:
1.Autoritatea - conduita vestimentară este într-adevăr ceva superficial, DAR care poate marca autoritatea
-a pomenit de efectul de cluster: decât să fii rege printre idioți, mai bine om normal între deștepți
2.Reciprocitate
3.Simpatie - trebuei sp existe o similitudine, o undă pe care să te înțelegi
4.Dovada socială - documentează-te; crează-ți o rețea de networking puternică; exploatează oportunitățile imediat cum apar
5.Consecvență - dar nu uita că și o schimbare e bine-venită din cînd în cînd
6.Raritate

Ne-a oferit o mie de citate din cărți deștepte. Ne-a descrețit frunțile și ne-a pus să gândim. Ne-a spus că statul este cel mai post business man și că, cel mai important, în vânzări, este să nu iei eșecurile pe plan personal!

II.Adrian Georgescu, Business Sales Manager Vodafone

(aseară am adormit fără să apuc să povestesc și despre cea de-a doua minune. Să mă iertați, vă rog)

Practic, toată cariera și-a dedicat-o Connexului/Vodafone-ului, așa că cine putea să fie mai bine îndoctrinat cu valorile actuale ale Vodafone Ro? ”Speed, Simplicity and Trust”. Deci sunt focusați pe client, într-o piață în care se poate observa ușor cât de acerbă este concurența (sute de minute pentru câțiva euro, în timp ce în vest se plătește și de 10 ori mai mult pentru aceleași servicii) (bravo nouă că am știut să-i „educăm”). Adrian și-a propus să ne cucerească prin sinceritate: „Uneori ne este și nouă greu să explicăm o factură de servicii Vodafone”, justificând afirmația prin complexitatea serviciilor oferite.

Ne-a povestit despre head-hunting și cum firmele acum încearcă să ducă o politică menită să îi rețină și să-i încurajeze pe cei mai buni. Am aflat câte ceva și despre Sales Academy. Ne-a explicat că ei nu mai au timp și răbdarea să mai formeze oamenii. Ei îi vor îmbăiați, vaccinați și gata de trimis la date-uri, nu au timp și nici resursele necesare (implică niște costuri foarte ridicate) pentru a sta să schimbe scutece.

Noi, membrii asociațiilor studențești prezenți în sală (ah..am uitat să mă laud: sunt membră a BOS(Business Organisation for Students) de aproape 3 ani, în prezent ocupând funcția de Marketing Manager), am cam sărit pe săracul om și l-am hărțuit cu întrebarea „Voi cum stați cu bugetele? Noi de ce am fost refuzați de VDF?”. El ne-a recomandat să avem mare grijă la semnificația proiectelor, să încercăm să le pliem perfect pe dorințele și nevoile companiilor la care mergem să le oferim. O domnișoară simpatică a spus că noi n-avem timp să facem asta, ci doar sunăm la toată lumea, până cedează cineva nervos. Permiteți-mi să o contrazic. BOS are proiectele foarte bine targhetate.

Un minus i-aș da lui Adrian pentru că a venit la război fără să-și cunoască adversarii. Glumesc, doar că nu știa cu ce se mănâncă asociațiile studențești.

De asemenea, ne-a mai spus că „dacă nu investim în oameni, nu ne atingem bugetele”. În BOS avem recrutări în toamnă. Cunoașteți niște oameni de calitate? :)

ps. Mulțumesc Alexandrei Banu, de la GlobalAchievement pentru invitația făcută și pentru sesiuniile de seminarii organizate. Mă simt mai deșteaptă cu o sacoșă de informații.

HR DAY

2009-07-23T10:14:00.008+03:00

Trainingurile la care am participat în zilele de 21 și 22 iulie au fost organizate de AchieveGlobal. Fiecare zi a avut o temă, prima HR, a doua Sales și va mai urma un set de două zile pe alte două teme, undeva săptămâna viitoare.

În HR day, ne-au încântat cu prezența Dan Berteanu, GM Talents Stream, și Monica Niculcea, Director HR Petrom. Primul speaker a reușit chiar să-mi fie pe plac.

Dan Berteanu a urmat cursurile la Poli, ceva pe la Calculatoare. A terminat in '95, deci vă puteţi imagina cât de amplă era materia predată. Cu ce a rămas? Ne-a confesat că a învățat să gândească în scheme logice. Și atât. Citez: „Sistemul educațional NU vă pregătește pentru viața de business” sau „În sistemul românesc ce facem cu acei copii care greșesc? Îi lăsăm corijenți!”. A schimbat multe job-uri până a ajuns unde a ajuns. A pornit ștrengărește pe vânzări și apoi a pus bazele AchieveGlobal România.

Discursul lui mi-a dat de gândit. Am 3 întrebări cărora vreau și trebuie să le găsesc un răspuns până voi abuza de primul meu job:
1.Care îmi sunt punctele tari? (apoi treci și testează aceste zone)
2.Cum performez?
2.1.Cum învăț?
2.2.Cum lucrez cel mai bine? (Singur/în echipă)
2.3.În ce rol?
3.Care îmi sunt valorile?
(și aici a venit un desen simpatic cu o paralelă între cunoștințele tehnice și cele interpersonale și conceptuale, analizate gradual pe entry level, middle level și senior management)

Ah..și definiția lui pentru muncă: „munca e o activitate neplăcută, pentru că d-asta ești plătit să o faci!”

Pe Monica Niculcea n-am putut s-o „înghit” încă de când a intrat în sală cu o atitudine de ”Eu sunt jmecheră. Foarte jmecheră”(nu-i problemă, știm asta, pentru că speakerii sunt aleși „pe sprânceană”). Dar să mai adaugi în privire și „Sunt atât de jmecheră încât niciunul din voi nu veți putea ajunge vreodată la fel de departe ca mine”, deja mi se pare exagerat.

Ne-a vorbit despre trecutul ei. Nimic remarcabil, multe greșeli decizionale. Apoi ne-a lăudat Petromul. Ne-a făcut o schemă cu departamentele Petromului pentru a ne arăta cât de tare e ea și peste câți oameni domnește. Nu pot să spun că nu este bună în ceea ce face, nu pot să spun că n-a ajutat Petrom-ul, dar ca speaker la un eveniment la care cei din sală sunt studenți, proaspeți aspiranți către niște cariere mărețe, tu trebuie să vii la ei cu un discurs care să-i miște, să-i cutremure, să-i facă să nu mai doarmă în noaptea aceia. Dă-le temă pentru acasă. Interacționează cu ei. Ești bun? Ești și HR director? Un om de HR credeam că este mai deschis unei comunicări....deschise.

Ne conferentiem?

2009-07-23T10:00:00.004+03:00

Am fost prinsă iarăși în vârtejul conferințelor/workshopurilor/seminariilor. Dar nu mă plâng, pentru că ador aceste evenimente. Am descoperit, încă o dată că România se bucură de niște oameni foarte deștepți, însă mult prea sus-puși pe scara ierarhică pentru a-i atinge cu ușurință.

Mi s-a confirmat faptul că nu contează ce facultate faci (în repetate rânduri chiar). N-a contat acum douăj de ani, nici acum zece, dar nici în prezent (în ciuda tuturor anunțurilor de pe ejobs sau mai știu eu unde, care stipulează cu litere mari ”căutăm absolvent de Marketing”). La noi nu se face facultate, ceea ce învățăm noi, de altfel în sfânta sesiune, este total inutil. Trebuie să știi cum să jonglezi cu informația oferită și să rămâi doar cu ceea ce te va ajuta cu adevărat în viață.

Așa că, lăsați-mă să detaliez!

Bodega

2009-07-11T20:01:00.003+03:00

Ieri am fost la vânătoare de apartamente cu un prieten, pe arterele centrale ale Bucureștiului, așa cum își dorește cel în cauză. La un moment dat, ne-am întâlnit cu un pinguin de la o agenție. Un tip grăsuț, cam la 40 de ani, nițel „colorat” la față, îmbrăcat cu o cămașă roz. Avea și un pinguin junior lipit de aripa dreaptă care n-a scos un sunet tot drumul. Judecând după gusturile sale vestimentare, am zis că vom ieși dezamăgiți din această experiență.

În anunț erau menționate următoarele: apartament 2 camere, central, zona Unirii (biserica Sf.Gheorghe), mobilat IKEA, modern, preț 300 euro.

Printre primele fraze ale pinguinului a fost: „Să știți că uneori în zonele astea centrale plătiți zona, alteori confortul.” Mi s-a părut puțin dubios, dar am zis să-l iert, că nu știe să poarte o conversație. Și am tot mers și-am mers, și-am mers și ne-am îndepărtat mult de săraca Biserică și-am ajuns aproape de Moșilor.

Intrăm într-un bloc vechi, cu siguranță posesor de bulină roșie, urcăm la etajul 1. Pinguinul: „Intrați, intrați! Să știți că apartamentul încă nu a fost încă mobilat, dar mobila e luată și imediat se aruncă!”

Bon. Prima cameră era mai mică decât o cameră normală de cămin. Din ea se trecea în cea de-a doua cameră, apartamentul avea forma unei cochilii de melc. Apoi urma o „chestie” de mai puțin un metru pătrat pe care o numeau „chicinetă”. Se ajungea apoi în baie, care era cu puțin mai mare decât o chicinetă.

Eu, naivă de felul meu, întreb: „Și unde se gătește aici?”
Pinguinul: „Se poate arunca o plită imediat, d-aia electrică!”
Eu: „Unde? Pe wc? Nu există loc pt așa ceva”
Proprietara, și ea de față spune spre salvarea ei: „Apartamentul ăsta e așa, mai pentru studenți.” Aș fi vrut s-o întreb pe „drăguță” dacă prin asta ea vrea să spună că 1. studenții sunt muritori de foame? sau 2.studenții au super mulți bani și mănâncă numai pe la restaurante?

Și unde mai pui că nu era nicio mobilă, pereții erau creți și îngălbeniți de la trecerea timpului, iar în loc de pardoseală erau aruncate 3 lemne pe jos? Și totul pentru rezonabila sumă de 300 de euro pe lună.

Nici să mă plătești și n-aș fi stat acolo!

Shopping night 2

2009-07-04T13:43:00.003+03:00

Judecând după nebunia care era aseară, pot spune că, în România, criza economică este doar un vis urât, o mică poveste menită să sperie băncile și care să ofere ziarelor material pentru a umple câteva pagini în fiecare ediție.

Am văzut lume disperată după cumpărături, cozi de minim 10 persoane, (chiar de 30 la Orsay și Bershka), oameni care așteaptă la COADĂ la cabina de probă câte 15-20 de minute, multe cârpe, dar și haine drăguțe (dovadă că m-am întors „încărcată”).

Am ajuns să văd și Ice Age 3, la Car Drive. M-am amuzat să văd cum ne-au aruncat direct pe al 4-lea rând numai pentru că eram cu „bolidul” după noi. M-am amuzat și când am văzut pițipoance cu tocuri de 12 (sau chiar mai mult) care rămăneau împotmolite în pietrișul din parcare. Sau cei veniți cu decapotabile, care au fost devorați de țânțari. Parcarea era plină-ochi, așa că... unde e criza economică?

Shopping night

2009-07-03T13:36:00.003+03:00

Diseară mă îndrept către Băneasa Shopping City, la Night Shopping Party. Vine un val de reduceri, pe care nu pot să-l ratez, spre exemplu:

-Calvin Klein, 50% din prețul inițial
-Famous Brands, 50% din prețul inițial
-Sabon, the same
-Naf Naf -40%
-Corso Como, -50%
-Lee Cooper, al doilea produs este gratis
-the Body Shop -10%
-Esprit 2+1 gratis
-id sarrieri -40%

și multe, multe altele :)

Ne vedem acolo!

Great Advertising Idea

2009-07-02T23:03:00.004+03:00

Și de fapt și de drept, clientul este cel care plătește și susține direct această campanie...

Palma de Mallorca

2009-07-01T21:50:00.003+03:00

Pentru cei 21 de ani ai mei, pot spune că am călătorit destul de mult. Am văzut peste 10 țări și m-am întors mereu cu amintiri plăcute și povești picante de spus la prieteni. N-am scris niciodată despre experiențele mele outside the borders. Da, din acest punct de vedere pot sunt o egoistă.

Recent, doar ce m-am întors din Palma de Mallorca (Spania). De fapt încă sunt suferindă. E o insulă genială, acoperită cu măslini și aruncate ici și colo (în special aproape de țărm) câteva orășele, în care este liniște deplină doar 3 ore pe zi.

Degeaba soarele răsare la 6. Degeaba apune la 10.30. Locuitorilor/turiștilor nu le pasă. Lumea se distrează cât poate de tare pentru că sunt tineri, entuziaști și nu au aere de pițipoance/cocalari. Eu am ajuns în Magaluf, un orășel turistic plin de terase, cluburi, plaje private și magazinuri cu siverinuriri. Pe scurt, ce am observat:

-nu plouă niciodată, în schimb la prânz soarele te omoară. U'd better hide inside!

-englezii, când se îmbată, încep să cânte. Vezi grupuri de 7-10 băieți, sau grupuri de fete, care îți pot reproduce o piesă cap-coadă fără nicio problemă

-în Magaluf există un singur hotel de 4 stele. Majoritatea formelor de cazare sunt apartamente, ceea ce arată că lumea vine pentru distracție, nu pentru a se ”sparge în figuri”

-toată lumea este super prietenoasă, este o mare diferență față de Barcelona, unde îți este rușine să admiți că ești român.

-nimic nu se fură, nimic nu se pierde

-există un club cu all inclusive. Ce înseamnă asta? Plătești 30 de euro intrarea, primești un tricou și o geantă (destul de drăguțe, aș putea să adaug) și bei toată noaptea, cât te ține

-există un sistem de 5 cluburi în care plătești o singură intrare (undeva la 12 euro) și ai acces în toate, plus o băutură, la alegere

-au niște băi dubioase, cu lumină limitată. Trebuie să te miști destul de repede!

-spaniolii au tendința să gătească puțin cam gras. Până și puiul era gras la ei. Incredibil. În schimb, fructele de mare au fost geniale pe oriunde am mâncat.

-dacă ajungi până acolo, du-te pe mare. Închiriază o barcă, ia o excursie, orice, dar du-te pe mare. E genială priveliștea asupra coastei.

Evaluare personala

2009-06-15T22:37:00.004+03:00

În urmă cu jumătate de an, am fost la Perspective Group, pentru o evaluare a personalității mele (evident, pe plan profesional). Abia AZI, am primit rezultatele, cu scuzele de rigoare, evident. Pentru că sunt foarte simpatică de fel, vi le voi ”share”ui:

”Profilul Dianei contureaza o persoana dinamica, vesela, ce manifesta entuziasm in efectuarea activitatilor.
In anumite situatii, expansivitatea care o caracterizeaza capata chiar un aspect de impulsivitate.
Prezinta o rezonanta emotionala bogata, manifestand in acelasi timp subtilitate cat si perspicacitate.

In relatiile cu ceilalti, Diana are incredere in oameni si este foarte eficienta in activitatile pe care le desfasoara in echipa.
Sociabilitatea pe care o manifesta o ajuta si la mentinerea contactelor realizate cu alte persoane. In acelasi timp este prudenta in raporturile sociale datorita luciditatii pe care o detine.

Are capacitatea de a anticipa situatiile cat si abilitatea de organizare si proiectare a climatului de lucru astfel incat oamenii sa asigure productivitatea.
Este o persoana ce modeleaza activitatea echipei si ajuta la urgentarea actiunilor.
Aceaste caracteristici o recomanda ca o persoana cu un bun potential de leader care poate fi dezvoltat ulterior.

In mediul profesional in care activeaza Diana manifesta dorinta de recunoastere si cauta ocazii de a-si demonstra competenta; este interesata in primul rand de dezvoltarea propriului eu, pe care ea il are.
In cazul acestui sistem de trebuinte exista o legatura directa intre natura, specificul muncii desfasurate si satisfactia individului. Este ceea ce numim motivatie intrinseca. Persoana motivata de acest sistem de trebuinte valorizeaza acea munca ce ii permite sa faca dovada abilitatilor pe care le considera importante si de care e de parere ca dispune in mod deosebit.

Avand abilitati de leader bine creionate, in anumite situatii, Diana este greu de condus.”

O prietenă m-a întrebat simplu: de ce ai pierdut timpul cu testări d-astea, când puteam merge direct la ea să-mi spună câtd e dieșteaptă și frumoasă sunt! :))

Și da, al doilea prenume este Diana. Aparent, lor le-a plăcut mai mult decât Andreea.

Cu rromii la film

2009-06-09T00:00:00.005+03:00

Nu am probleme rasiale. Respect fiecare specie de om, atat timp cat limitele bunului simț nu sunt încălcate. Homosexuali? Iubirea se propagă într-un mod uimitor. Japonezi, chinezi, whatever.

În weekend am servit o escapadă în munți. Ne-am oprit în Bran. (...) Am ajuns la cinematograful 5d. Am primit atâtea referințe bune, încât am zis că e o experiență ce merită trăită. 15 min - 20 de lei, nu așa de mult, dacă te gândești că vei simți pe bune - cu mișcări, aburi și apă- ceea ce se întâmplă într-un film...fie el și de scurt metraj. Ne amplasăm la ușă, mai aveam de așteptat 3 min. Liniște și pace. Se deschide ușa. Imediat, dau năvală 10 țigani, cu împinsături, cu de toate, numai-numai să ia locurile cele mai bune (erau cam 5 rânduri de scaune, deci nu era chiar atât de greu de ales).

Reușim să intrăm. Ne așezăm undeva la mijloc, între ei. Mare greșală. Se stinge lumina, din primul rând se ridică o grasă. Pac, face o poză. ”Hîhîîhîî... X-ulescule, te văăăăd!”. Se așază. Începe filmul. Încep și onomatopeele. ”Făă! Eu m-am speriat. Tu nu?” sau ”Haoleo, mânca-ți-aș!” Și tot felul de chiote - filmul se dorea a fi unul de groază.

Când ne obișnuim cu fundalul, pac, aceeași grasă se ridică, acoperă juma'de ecran și ne orbește pe toți cu un blitz. ”Hîhîhîhîhîîî... na că v-am făcut poză să vadă și proștii aia de acasă că am fost la 5d...hîhîî”.

La scurt timp, sare una de pe scaun. ”haoleoo...ce mă gâdilă pe la picioare?”. Altul: ”Xulescuuuleeee..te văd...nu mai trișa mă și nu te mai uita fără ochelari”.

Au mai urmat încă 4 poze.

Plus, de câte ori ne stropeau pe față (special efects), ăștia se fereau ca de dracul. Cum să se spele ei? Haoleooo!

--

Îi înțeleg că vor să se schimbe. Îi înțeleg că le-a fost greu să renunțe la corturi. Îi înțeleg că au bani și că încearcă să ne arate asta. Am câțiva prieteni de etnie rromă de care sunt mândră - oameni mai cintiți și mai onești ca ei mai rar găsești. Dar piți wanna-be-urile și 110%coca rromi mă îngrozesc, mai ales pentru că ei cred că ei sunt cei "normali" şi noi ne comportăm stupid.

Specimenele prezentate mai sus mi-au răpit tot farmecul filmului. N-am putut să mă bucur deloc de el, să am reacții normale, pentru că trebuia să aud jungla dezlănțuindu-se. Haideți ca în următoare campanie electorală să promovăm codul bunelor maneiere. Ce partid se riscă să facă asta? Eu cu siguranță l-aș vota

Universitatea Internațională Hellenic (sau ce presupune un master în afară)

2009-06-01T23:25:00.005+03:00

Am început să mă agit. Să întreb, să caut. Niciodată informația nu ți se va servi pe tavă, pentru că niciunul din noi nu este un prinț. Știu asta prea bine. Și știu că vreau să plec, să-mi fac Master-ul undeva în afară. Încă nu știu unde, dar știu că trebuie și că trebuie să-mi găsesc ceva care să-mi placă, la o școală de prestigiu (nu vreau încă un alt ASE, ci chiar vreau să învăț ceva util), pentru care să găsesc o finanțare externă (să nu-i mai cocoșez și de această dată pe părinții mei și așa prea chinuiți de visele mele colorate pe care le susțin ori de câte ori le cer...).

Azi am participat la o nouă conferință. (Nu degeaba un prieten îmi spune că sunt „conference girl”). Recunosc, m-a atras locația (Inter.) și țara în care era situată facultatea: Grecia (studiu+ bronz=ecuație ce-mi place). Scopul conferinței era să popularizeze cursurile de MBA si MSc ale Universității Hellenic, din Tesalonic.

Ce m-a deranjat a fost, încă o dată, obsesia oamenilor de a face introduceri. Și nu orice fel de introduceri, ci prezentări pe teme generale. De ce mereu simțim nevoia să generalizăm? De ce nu mai încearcă nimeni să prezinte cazuri particulare? M-am săturat de fraze gen ”It is common that...”, ”it is generally known that...”. Și mai și, speakerul, al cărui nume nu l-am reținut datorită întârzierii mele tipice de 10 minute, și-a început discursul vorbind despre criza economică. Îi înțeleg nevoia de a se arăta școlit, dar te rog, nu-mi servi titluri de ziar când eu am venit să aud ce e special la universitatea pe care o reprezinți. Dacă mi-ar fi spus cum a reușit universitatea lui să influențeze pe ai săi studenți în ”combaterea” crizei, m-ar fi satisfăcut mult mai mult decât când îmi arunca în ochi procentulde 2% care reprezintă scăderea economică, în general, prin Europa în acest moment (procent care are aparent valoarea 6 în România, că existau în sală și oameni ancorați în prezent care au știut să-i dea peste degete).

Mi-a plăcut o replică spusă de el: ”Rumour creates reality”. Companiile au mâinile legate când vine vorbe de zvonuri. Voi reveni pe tema asta cu un post despre ”Puterea social media”, că tot am fost săptămâna trecută invitată de Manafu la o conferință pe această temă.

Referitor la carieră, am aflat că există următoarele tendințe:
-tailored programmes on developping careers
-learning experience for participants
-enhanced-flexible study grogramme
-intrenational environment programme (deoarece criza este la nivel internațional și angajații trebuie să știe cum să interacționeze cu diferite culturi și, ca să vezi, cel mai bine e să fii întro clasă cu oameni din diferite țări)
-growth of interdiciplinary education

Si ce e și mai ”șocant” este că toate aceste beneficii sunt incluse în programul lor. Mi-a ridicat vreo două pene când au auzit ce caută: ”young bright graduates”, ”eager and hungry to learn”. Am zis: bifat și bifat. Programele de master au 2 direcții: Management și Financiar+Bănci. Studiile durează un an și costă 7000 de euro (Cam mult, gândindu-mă la prețul altor facultăți pe care le-am găsit până acum). Cursurile încep în Octombrie, sunt maxim 45 de locuri disponibile, profesorii sunt majoritatea „importați” din facultăți ca London Business School, Warwick B.S, Leeds University of Marketing, lucru de care sunt foarte mândrii. Există și oferte de burse, din partea statului grec la care trebuie să aplici până la începutul lunii Mai sau chiar te pot finanța ei, dacă îi impresionezi cu notele tale (ți se cere o fișă de la secretariat în care sunt toate notele tale menționate), cele 2 scrisori de recomandare de la ex-profi sau cv-ul tău. Costurile de viață sunt chiar mai scăzute decât în București, deci ne-am putea simți chiar puțin „mai bogați” acolo.

Ei vor elită. Dovedește-le că faci parte din ea.

Acest domn mi-a mai elucidat o enigmă. Citisem prin unele părți că dacă ai absolvit o facultate cu predare în limba engleză, nu mai ai nevoie de un certificat de lb. Acesta a explicat următoarele: chiar dacă spui că toate cursurile au fost în engleză și examenele la fel, el nu poate fi 100% sigur că tu chiar știi engleză, necunoscând nivelul de predare și felul în care este realizată. Plus că pădurea mereu are uscăciuni (cunosc muuuulte cazuri chiar la mine în serie) și dacă ești bun, nu-ți cade mâna să dai un test și să iei o diplomă adevărată.

(Poza a fost făcută în Martie anul acesta, în Londa, în cadrul unui workshop la care am participat. În poza avem: un negru, un homosexual, o iubitoare de negrii și o visătoare. Multicultural aș putea adăuga.)

Vedeta pentru o seara

2009-05-28T23:59:00.008+03:00

După rețeta pe care o cunoaștem cu toți, noi, locuitori ai „capitalei”, Metropotam nu „iartă” niciun eveniment interesant. Așa am aflat și eu de Festivalul International de Arta a Circului. După examen (de care mă plângeam mai devreme), azi am decis să-l recompensez pe Goe (cel care zace în propria-mi persoană) și să-l duc la circ.

După cum scrie și în articol, în București sunt amplasate 3 corturi mai de circ: Unirii- Circul Salome (german), Moghioros-Circul Le masque (american) și în Parcul Titan- Circul Berousek (ceh). Cum sunt deja 3 și fiecare are specificul ei, am încercat să fac o mini-selecție: Moghioros e prea aproape de casa mea (și pot merge oricând), așa că am ramas cu două. În final, am votat pentru cel din Parcul Titan pentru că...avea animale!

Surpriza și mai frumoasă a venit apoi: bilete în loja, primul rând. Am ajuns devreme, așa că am ocupat ștregărește cele mai bune locuri. Am stat la un metru ce zebre, cămile, lame, elefant, cai, porumbei, urși (chiar sub 50cm). (voi reveni cu poze, am ceva probleme tehnice...). Am văzut dresuri impresionante, costume slabe, o sală prea plină de copii care într-un an nici nu-și vor mai aminti că au fost acolo.

Momentul cel mai picant -pentru mine- a fost acela în care în 10 secunde s-a pus reflectorul pe mine, în public aflându-mă (fix când îmi tachinam un prieten că-l va lua pe el pe scenă) și am fost invitată să pășesc pe scena largă. Era prea târziu să fug. Și am devenit vedetă pentru o seară. Da, vedetă de circ. Am râs, am jonglat, am făcut piruete, am cântat la trompetă. Sunt un start, da? De mult nu m-am mai simțit așa de bine. Am auzit să Răduleasca fuge din țara. Ce-ar fi dacă i-aș lua locul? :)) Mai ales că publicul m-a plăcut și chiar mi-au cerut autografe la final! :)))

Am aflat că cele 3 circuri sunt în concurență și că se doresc a fi votate de către oamenii primăriei, sponsori, dar și de publicul larg (dar pentru asta trebuie să-ți faci un abonament). Nu vreau să vă dau multe detalii, decât să vă spun ceea ce a spus ”șeful” circului: ”Dacă v-a plăcut, spuneți prietenilor voștri să vină. Dacă nu v-a plăcut, spuneți-le dușmanilor voștri”. Cum eu vă consider prieteni, vă recomand să mergeți. Spectacolele încep la 10 dimineața și la 6.30 seara. Eu am întinerit cu 8 ani. E cel mai bun mod de a râde sincer și de a te relaxa pentru aproape 3 ore!

Voi reveni!

LE: Am adăugat și câteva poze. Scuzați calitatea lor, sunt făcute cu o cameră de 3 MP a minunatului meu telefon Samsung. (Știți cum se spune, cea mai bună cameră este cea pe care o ai la îndemână)

Problema de aritmetica

2009-05-27T13:54:00.004+03:00

Din peste 500 de pagini pe care le aveam de studiat pentru un examen, profesorul, milos de fel, a selectat cam 24 de pagini.

Mulți ar spune... ”cât de mișto e la voi la ASE”. Dar când la aceste 24 de pagini adaugi numele materiei (Mărfuri nealimentare) și te gândești că trebuie să înveți despre centrale termine, despre cum se fac obiectele de ceramică, caliăți și clasificări, sticle și alte nenorociri, te ia o imensă durere de cap. A...și să nu uităm că materialul de studiu este în română, iar examenul va fi în engleză. (btw, cum pot să traduc ”operații de fasonare”, ”de glazurare” sau multe alte mirodeii?)

Profesorul, pentru a ne demonstra că înțelege stupizenia acestui examen, încearcă să ne facă viața și mai ușoară. Structura examenului: 20 de grile cu 3 variante de răspuns. Adică am 33,3% șanse să nimeresc răspunsul corect.

Așadar...să mă chinui să învăț (să-mi omor și ultimii 3 neuroni care au supraviețuit glorios nervilor din postul anterior)...sau să mizez pe aceste 33,3% șanse? Cât de ghinionistă să fiu și eu?!

Romaneste

2009-05-27T12:53:00.005+03:00

M-am săturat de lucruri făcute în stil românesc.
M-am săturat să văd că oamenilor care muncesc cu adevărat și se implică nu le sunt recunoscute meritele și niciodată nu sunt cei încurajați.
Vreau să am de-a face cu adevărați profesionaliști, m-am săturat de ideologi și de demagogi.
Abia aștept să plec de aici, să ajung într-un loc unde oamenii au conștiință și pasiune pentru munca pe care o depun.
Mai am un an...

La multi ani, mama!

2009-05-22T00:05:00.010+03:00

Sunt gesturile mici care contează cel mai mult. Şi bucură cel mai mult.
Uitasem de ele, trebuie să recunosc.

Azi m-am trezit cu un gând nebun. Ştiam că este 21 mai, deci Sf.Constantin şi Elena, aşadar era ziua mamei. Mi-a luat 10 minute să-mi structurez programul pentru această zi: studiu 8-10, dat mailuri 10-12, plecat fac 12.30, ajuns şi parcat la 1.30, prezentat proiect, predat teme, pauză între 4.30 şi 6, 6 examen. Bun. Şi apoi? Şi apoi, într-o oră jumătate sunt în faţa uşii casei din Slobozia (mi-ar fi luat cam o oră să ajung în Dr.Taberei).

Planul era simplu: termin cu toată nebunia de la facultate şi merg să-i fac mamei o vizită-surpriză (ce ar putea să o bucure mai mult decât asta?). Am vrut să renunţ la acest plan, de 2 ori chiar, însă de fiecare dată m-a lovit întrebarea: când voi fi şi eu mamă (presupunând că voi ajunge şi eu şi la pragul acesta) şi va fi ziua mea, nu mi-aş dori să îmi petrec aniversările (oricum ar fi ele) cu ai mei copchii?

Oricum, privirea mamei, când mi-a deschis uşa, a valorat mai mult decât un bax mare de ciocolată şi o liturghie de cuvinte... Mulţumesc, mamă!

Pozele sunt făcute pe drum. Am descoperit că soarele apune la 20.00

Povesti de viata

2009-05-09T03:12:00.005+03:00

Viața te îmbată cu plăceri ascunse. Trebuie să-ți închizi ochii și să respiri adânc pentru a simți. Nu oricine poate trece în tărâmul celălalt. Trebuie să îți dorești cu adevărat și să crezi în ceea ce inima-ți dictează.
Nu te mai amăgi.
Nu mai face compromisuri.
Fii tu.
Ascultă-te pe tine și doar atât.
Pasiunea pentru viață nu e un lucru ce se învață în școală. Este doar ceva pe care trebuie să-l simți.

Mai merg la cumparaturi cu ea!

2009-04-25T10:05:00.004+03:00

Listă lungă de cumpărături pe masă. Geanta statea pregatită pe un scaun. Lipsea doar șoferul, întârziat ca de obicei.
(...)
Am ajuns în fața magazinului Carrefour, din Băneasa. Ca de obicei, parcarea super plină. Sora mea, însărcinată în 7 luni: ”Trage acolo!” Și-mi arată un loc de handicapați, fix în fața intrării, singurul loc de altfel. Mă uit la ea contrariată. Explicația vine imediat: când ești însărcinat poți parca și pe aceste spații.
Bun.

Intrăm în hypermarket. Cumpărături, cumpărături. Coșul se umple.
Zona cu pește. Coadă de 4 persoane. O văd pe sora mea, brusc toată lumea se dă într-o parte și ajungem primele.

Ajungem și la coadă. 3 persoane, evident, la casa prioritară pt mămici. Efectiv s-au dat cei care erau deja la coadă și ne-au lăsat pe noi să ne achităm cumpărăturile. Așa că.... și la noi oamenii au bun-simț, până la urmă...

De Paste

2009-04-19T14:51:00.004+03:00

Tradiţiile se pierd. Le omorâm noi prin nepăsarea şi comoditatea noastră. Religia nu e un lucru ce ar trebui să se înveţe la şcoală, ci să se înveţe în familie, de la cei aproapiaţi nouă. Totul se începe de când eşti mic. Atunci ar fi bine să ţi se pună un fel de "fundaţie". Apoi, începi să realizezi, să-ţi formezi o personalitate şi propriile păreri. Alegi să îţi schimbi religia sau să o urmezi cu mai multă tărie.

Religia ar trebui să fie ceva care ne aduce împreună, nu ne desparte. Ceva care să ne îndemne nu spre comercial (şi aici mă refer la cadouri şi heavy shoppingul care se face în jurul Paştelui sau al Crăciunului), ci spre ceva spiritual. Să ne facă să ne simţim mai bine, să ne motiveze în a zâmbi şi a privi viaţa cu încredere.

În ce s-a transformat Paştele acum? Într-o sărbătoare de îngrăşat populaţia şi care are multe momente în care încercăm să ne evităm familia, deşi scopul ar fi tocmai opus.

Aproape penibil

2009-04-15T23:36:00.003+03:00

Seară. O cafenea din inima universului monden bucureștean. Trei fete chicotesc la o masă. Una din ele, dintr-un prost obicei dezvoltat recent, tot butonează pe telefon. Să-i spunem...Diana. Și fetele vorbesc și vorbesc și vorbesc. Și din senin, pe ușile mari din sticlă intră un tip. Era genul de om-cu-care-nu-îți-e-rușine-să-vorbești-în-public-dar-nici-nu-ai-purta-o-conversație-prea-lungă. Mege direct spre Diana și-i spune:
”Mereu stai cu fața în jos?” afișând un zâmbet ce ar fi trebuit să demonstreze că este interesat.
Ea, cu o față de m-a-terminat-sala-azi-și-tocmai-ce-mi-am-văzut-exul-că-a-ieșit-cu-o-amică-la-un-”suc”-după-ora-9, întreabă controversată: ”Poftim?!”
El repetă.
Ea devine și mai uimită. Răspunde scurt ”Nu” și pune mâna pe telefon ca și cum ar dori să-l ferească de tipul care dorește să i-l fure.
El întinde mâna: ”Paul, încântat”
Ea,priving în gol, repetă același gest, aproape tactic, cu mâna liberă: ”Diana”.
Tipul se uită lung la ea și apoi își amintește că mai sunt și alte persoane de față. Se prezintă și lor, fără să le dea prea multă importanță. Apoi își face din nou curaj, uitându-se la ea: ”Cum ai spus că te cheamă?”
Diana: ”Mai contează?!”
El:”Sunt eu...X... ne-am tot dat mesaje până acum!”
Ea:”Mă îndoiesc cumplit de acest lucru!”
Și sar celelalte fete: ”Hahahaha! Nu-mi spune... Blind date?”
El (mai roșu ca niciodată) ”Da...” plecându-și capul și întorcându-se spre ieșire.

...

2009-04-15T23:07:00.002+03:00

Ăsta e unul din momentele în care faci curat în agenda telefonică.

Despre barbati si femei (piesa de teatru)

2009-04-09T01:34:00.005+03:00

Deciziile luate pe ultima sută de metrii se dovedesc a fi, adesea, cele mai bune.
În seara aceasta am ajuns la o piesă de teatru, ce s-a jucat în Green Hours, un subsol suspect cu formă de submarin.

Tema acestei piese a fost bărbații, dar s-a ajuns tot la fine critici aduse sexului feminin. Am aflat că noi nu mai căutăm bărbați BUNI, ci ne dorim bărbați nu foarte răi. De ce? Este simplu. Cei buni vin cu probleme psihice pentru noi: oare ce face acum? este cu alta? suntem împreună? dar de ce nu mă sună? etc; în timp ce unul nu foarte rău nu are cu ce să ne dezamăgească, ci chiar are șansa să ne surprindă.
Bărbații sunt toți la fel, i-am putea departaja doar în „obositor de lungi” (cei care cred că dacă depășesc mai multe ore, arată cât de bărbați sunt ei) sau „veșnicii infantili” (care termină înainte de a începe).

În rest, e simplu de caracterizat sexul puternic (cel puțin cel care ne atrage)-așa cum spuneau doamnele din piesă: încăpățânați, nesimțiți, care n-ar spăla vreodată o farfurie, dar care vor să le speli șosetele, care nu vor o conversație, care nu vor avea niciodată răspuns pentru întrebarea noastră agasantă „La ce te gândești?”...

Femeile au și ele 4 tipare (cele singure bineînțeles):
1.Roacherița, care trăiește puternic și intens, nu are nevoie de valori speciale, doar de cineva care să știe s-o surprindă puternic
2.Tocilara, sau cea care nu a mai avut un prieten de 2 ani, care ar încerca să apeleze la metode mai neconvencționale și plastice dar nu are curajul nici măcar să achiziționeze unul; este frustrată și trece de la o stare la alta; și-a pierdut încrederea în sine aflată sub presiunea disperării
3.Fata mondenă, cool, care cunoaște băieții pe chat, pe siteuri de matrimoniale și care cedează tentațiilor încă din primele întâlniri
4.Femeia de peste 35 de ani, sau „dama bătrână” -coșmarul oricărei tinere (ca drum în viață, bineînțeles); mereu în căutare de carne proaspătă, deși conștientă de vârsta ei, îi este frică de colegul de serviciu cu vârsta de peste 50 de ani care îi face avansuri repetate și trăiește cu iluzia că „încă mai poate”, apelând la tactici abuzive de seducție

Oare?

My kind of man

2009-04-04T13:47:00.003+03:00

is...

Mai precis trebuie sa:
-fie mereu la datorie
-suited-up
-un om al faptelor, nu al vorbelor
-admirat de multe femei, dar sa nu le dea atentie
-sa aiba puterea sa ma apere
-popular
-mereu in slujba reginei
-curajos
-bun ascultator

Amintiri

2009-03-17T22:26:00.003+02:00

Când era mică, obișnuiam:
-să spun că mă dor totetele (șosetele) (și eram incredibil de sigură că șosetele erau cauza suferinței mele)
-să îmi doresc să mănânc ou în picioare (era de fapt un simplu ou fiert, pe care dacă îl învârtea tatăl meu, părea că stă în picioare)
-să mă joc de-a detectivul cu sor-mea (știam că fumează și strângeam probe s-o demasc în fața mamei. Din păcate, era mai deșteaptă ca mine și îmi aduna probele o dată pe săptămână)
-să strâng bani. Nu aveam un scop exact pentru ei (îmi amintesc că la un moment dat aveam atât de mulți că începusem să-mi cumpăr scaun „care se rotește”, o veioză, etc)
-să fiu foarte rușinoasă. Eram numai „după fusta mamei”
-să visez mereu 2 coșmaruri: unul cu un vânător și cu niște căprioare (eu parcă eram una din ele) și altul în care întregul „ecran” era format numai din căi ferate și treceau multe trenuri, iar eu trebuia să-mi salvez prietenii și familia...
-să păcălesc lumea să-mi spună povești
-să dansez același dans (aveam câte un dans nou în fiecare an... cel mai amuzant cred că era cel de la 5 ani, când am realizat că dansul înseamnă să te învârți în continuu în cerc)
-să sfidez moartea. Am avut cateva momente in care ne-am intalnit, dar m-am dovedit a fi mai puternică (sper să revin cu un post în detaliu)
-să mă cred artistă. Pictam mult (și cam urât, recunosc)
-să urăsc să stau vara la bunici. Mă așezam pe prispă și număram zilele care treceau și ziceam „Săptămâna!-săp-tă-mâ-na!-Săptămâna!-Săp-tă-mâ-na!”

(voi reveni cu o poză din vremurile acelea)

Politia Romana

2009-03-15T05:28:00.004+02:00

Sunt iritată, nervoasă, agitată și îmi vine să rup capete. Și astea nu vin de la supradoza de energie (o cafea si 2 redbull-uri), ci de la unul din evenimentele neașteptate de azi.

După ce toată seara am fost urmărite (eu, șoferul consacrat, alături de alte 4 prietene) de către diverși „mașiniști”, climaxul a fost atins când o mașină de poliție m-a tras pe dreapta.

Nenea Trandafir, un tip gravitând în jurul vărstei de 30 de ani, singur în mașină, a ochit Chubb-Chubb-ul meu (și pe cele 4 fete din el, da una fusese deja împachetată și trimisă acasă). Așa că a fugit după noi prin tot rondul de la Unirii ca să ne oprească.

”Actele dvs.la control”. Îi arunc un teanc de hârtiuțe, el, de emoție, scapă jumătate pe jos. Păi dl.polițist, dacă era ud pe jos, eu cu ce vă puteam amenda?! Se apleacă, analizează mașina.

Către mine: „Dvs. de ce nu purtați centura?” Eu mă uit urât la el și îi explic că am dat-o jos fix când a cerut actele. Booon. Dar don'șoarele din spate de ce nu poartă centură? Știți că s-a dat legislație nouă în decembrie. Măi să fie...și cum de eu nu știu nimic?!

„Ați consumat alcool?”, din nou către mine. Eu îi răspund sincer că am și uitat ce gust are. El zâmbește, poate-poate. Apoi, cu un rânjet mai mare, întreabă: „Dar restul domnișoarelor au consumat alcool?”.

Așadar, prima dată când m-a oprit un „organ” de poliție în cei 2 ani și jumătate de când am permisula fost să mă „agațe”. E corect?!

În concluzie, azi, la 4.30 am am învățat că:
-Poliția dacă se plictisește are dreptul să agaseze donmnișoare ce sunt la volanul/la bordul unei mașini
-pasagerii din spate trebuie imobilizați (folosind cuie și cuțite, bineînțeles)
-aceiași pasageri nu au voie să fie sub influența alcoolului -dacă reușesc să îmbete șoferul printr-o suflare?
-nu e bine să ai prea multe fete în mașină
-oricât de deșteaptă, carismatică ești, tu (sex feminin) ești văzută de bărbați ca o bucată de carne

(da, știu..aș trebui să-mi fac un blog doar despre peripețiile mele la volan - v-am spus că azi am greșit de 4 ori drumul?![nu aveam mereu aceeaşi destinaţie] )

RoBlogFest 2009

2009-03-15T05:27:00.003+02:00

Pentru că este trendy să fi ajuns acolo și apoi să scrii un articol despre eveniment.
Pentru că a fost trendy (în acea seară) să:
-fii îmbărcat în trening. Sau cu tricouri pe care scrie www.iliesculaputere.ro sau alte inscripții
-să te bagi în seamă cu câți mai mulți oameni, chit că ai schimbat doar două-trei reply-uri pe twitter
-să fixezi fetele cu privirea (mult și puternic)
-să faci un show ca pentru copiii de 16 ani (da, mă refer la hi-q care au rămas cu aceleași glume pe care le aveau și acum 7 ani)
-să nu asculți ce se spune pe scenă
-să huidui fiecare câștigător, oricât de bun sau slab ar fi pentru categoria respectivă (deși votul a fost public)
-să mulțumești mamei și celor 5 prieteni din offline că te-au votat
-să bei bere (deh, prima a fost moca)
-să te calci pe/în picioare
-să stai la coadă (media de jumătate de oră)
-să te bagi în seamă forțat și abuziv cu „greii” online-ului

(poza mi se pare genială. Am un zâmbet mai mar decât fața. Tânărul de langă mine este Ștef)

2 pt penalizare

2009-03-11T20:56:00.004+02:00

Poliția Română a început pregătirile de Paște. Mai precis, colectarea de fonduri publice. Procedura este simplă: amendează tot ce prin parcat aiurea în Romană.

După ce acum o săptămână glumeam pe seama unui prieten care și-a luat 3 pt pentru că mă aștepta parcat într-o zonă cu staționarea interzisă (el având deja 9 pt, așa că imaginați-vă sufeniță ce i-a provocat don'șoara polițistă), azi a venit rândul meu.

„Am încercat” un nou loc de parcare (din disperare de cauză), un loc ce părea ferit de probleme, alături de alte 5-6 mașini drăgălașe -nu de alta, dar să aibă și a mea cu cine discuta. Când m-am întors, cam 5 ore mai târziu, (știu, sunt o mamă denaturată), aveam o jucărie în geam. „Ah.. iar masaje eroice?!” Următoarea reacție, evident, a fost să caut coșul de gunoi. Bine că m-am oprit la timp și am văzut ceva cu Poliția Română.

Și uite că sunt mândra posesoare a 2 pt de penalizare. Mâine cred că mă duc să o fac „oficial”.
(Oricum, cred că a fost blestemul țigănușului pe care îl mituiam de obicei că am schimbat strada)

LE: titlul era 3 pt penalizare. Am încurcat ulcelele..am 2 puncte penalizare și 3 de amendă. Logică de polițist.

Lectie

2009-03-10T10:41:00.003+02:00

Am observat că lumea citește bloguri la modul engross-ist. Un scan repede printre titlurile zilei și, eventual, apoi, se citește câte un început de paragraf. Se citesc ”greii” onlineului și restul bloggerilor, no-nameurile, sunt parcurși rapid. Nu contează că în spatele acelor rânduri zace un creier.

În ultima perioadă m-am trezit cu o serie de comentarii care încep cu ”nu ai deptate”. Mon cher, da-mi voie să te contrazic. Blogul acesta se ascunde sub numele de ”vissare”, deci este o reflecție a unor fantezii, a unor gânduri ce nu țin neapărat de realitatea în care trăim. Însuși scopul lui este de a-ți arăta o altă lume. Încearcă să acorzi cuvintelor puțină imaginație. Încearcă să vezi cu ochii minții ceea ce eu scriu aici. Apoi, te rog, să comentezi.

Femeia

2009-03-07T23:10:00.004+02:00

Te prinde în mreajele ei şi te ţine captiv. Te vrăjeşte cu vorbe dulci şi pătrunzătoare, suficient de puternice încât să te facă să crezi că ceea ce spune vine din inimă. Că ea te adoră, că ea te doreşte că ea s-ar juca doar cu tine pentru tot restul suflărilor ei.

Îţi omoară entziasmul şi te face să trăieşti pentru ea. O doreşti cu atâta disperare încât ai uita de toţi şi de toate.

Şi câteodată nici nu este nevoie de cuvinte. Un zâmbet, o clipire, o mână întinsă lasciv peste umerii tăi, o răsuflare agitată spre lobul urechii. Te înnebuneşte. Ai vrea să pari bărbat, să-i arăţi că eşti puternic, dar ea te-a citit: ţi-a descoperit principala slăbiciune şi acum se joacă. Iar tu eşti topit.

(despre puterile femeii, un cadou de ziua lor, Femeilor adevărate)

Urari

2009-03-01T20:57:00.003+02:00

M-am săturat să fac urări. De unde stau eu, un „La mulți ani!” se vede ca fiind o dovadă sinceră că m-am gândit la tine.

Azi, însă am primit o urare ce mi s-a părut genială:

Ai grijă de corpul tău!

(ok, în contextul în care trupul meu a rămas singur și trist și vulnerabil de curând și întreg neamul este îngrijorat)

Despre mine

2009-02-28T23:15:00.004+02:00

Am primit o leapșă acum ceva zile. Din cauza haosului mare din viața mea (și mă refer în principal la chestii ce țin de timp) nu am reușit să oonorez până acum, așa că sper să nu se fi supărat Cătălin.

SUNT: amețită, zâmbăreață, dulce
AŞ VREA: să pot să controlez timpul
PĂSTREZ: amintirile. Nu uit nimic niciodată și în general am poze să o dovedesc :p
MI-AŞ FI DORIT: o pisică
NU ÎMI PLACE: să mint
MĂ TEM: des, mult și prost.
AUD: mai mult decât trebuie
ÎMI PARE RĂU: că Zorba (câinele surorii mele) mă urăște (sunt singura persoană pe care o urăște)
ÎMI PLACE: să povestesc, să visez, să mă plimb, să pierd vremea
NU SUNT: o prefăcută
DANSEZ: mai puțin decât zâmbesc, dar mai mult decât merg pe jos
NICIODATĂ: nu am fumat/voi fuma
PAR: rece și distantă
PLÂNG: o dată pe lună (plânsul la filme nu se pune, e inofensiv)
NU SUNT ÎNTOTDEAUNA: cu chef de socializare
NU ÎMI PLACE DE MINE: când sunt încăpățânată
SUNT CONFUZ(Ă): când nu-mi sunt răspunse întrebările
AM NEVOIE: de mult somn
AR TREBUI: să petrec mai mult.

Saptamana conferintelor ( Digital Makerting Forum, AdRevolution, CareerShop)

2009-02-26T22:24:00.008+02:00

Este săptămâna conferințelor. În mod cert cea mai bună perioadă de programare al unui eveniment: nu mai miroase nici a Crăciun, dar nici nu avem pofte de Paște, lumea și-a terminat și concediile, a reînceput munca, deci totul a revenit la normal.

Să planifici un astfel de eveniment nu e lucru ușor - eu vorbesc din proprie experiență, aici. E nevoie în primul rând de un concept, un concept atât de bun încât să reușești să stârnești suficient interesul oamenilor încât să vină la eveniment. Apoi conceptul trebuie dezvoltat. Se fixează o anumită structură (conferință, workshop, etc). Apoi degeaba faci evenimentul dacă nu ai cei mai buni speakeri -se cer nume sonore și oameni cu experiență. E un fel de head-hunting la un alt nivel. Și poate că reușești să-ți faci o listă cam ce ai avea tu în plan, dar socotelile tale să nu iasă din diferite motive: indisponibilitate temporală, materială (unii speakeri solicită o anumită remunerație, sau apar costuri suplimentare cu cazarea și transportul lor). Așadar, un eveniment implică foarte mult planning, bătăi de cap, ore întregi vorbite la telefon și apoi perioada cea mai cruntă -așteptarea începerii evenimentului.

Astefl, as dori sa-l felicit pe Manafu pentru realizarea a inca unui eveniment de succes- Digital Marketing Forum. Alte doua evenimente au fost AdRevolution (Advice) si CareerShop (Kraft si BOS).

Le voi analiza pe rând.
1.AdRevolution -încep cu el pentru că luni am participat la Online Day.
AdRevolution se vrea a fi o conferință pentru studenți, cu acces liber și fără alte limitări. Se dorește instruirea lor și educarea în domeniul comunicării. Personal, găsesc că păstrarea aceluiași concept și în mare parte aceiași speakeri (pentru că oamenii de valoare nu se schimbă de la un an la altul- fie, cu mici excepții) nu are cum să stârnească interesul unei persoane să revină și la ediția următoare. Eu nu cred că voi mai ajunge și anul viitor! Ca puncte slabe aș putea menționa sala (Orange Concept Store) pentru că este mai mult un loc pentru workshopuri, nu pentru evenimente unde știi că vor veni peste 60 de persoane (a fost o mare călcare în picioare).

Prima parte a zilei de online a fost dedicată Rețelelor sociale și a Blogurilor. Nu mare mi-a fost mirarea că peste jumătate din public venise acolo pentru a-l vedea pe Tudor Chirilă. Peste jumătate din întrebări i-au fost adresate, iar tipa din față, cu laptopul strâns în brațe scria pe facebook: „Vreau să-l iau acasă pe Tudor Chirilă!”. Discuția a degenerat nițel, fiind ghidată în special de întrebările publicului. Însă am reținut că:

"Ideea de critică ţi-p asumi în momentul în care începi să scrii pe blog”-Bobby Voicu
”Internetul propune viteză, nu și conținut”-Tudor Chirilă
”Dacă vreți să faceți un blog bun, nu vă gândiți la bani; dacă vreți să faceți bani, nu vă gândiți la blog
Și că înjurăturile sunt teama cea mai mare a bloggerilor, tocmai din libertatea pe care o oferă internetul- a fost o părere unanimă. Sub lumina reflectoarelor au fost și Orlando Nicoară, singurul care și-a păstrat seriozitatea pe toată discuția, Bobby Voicu, un cunoscut al conferințelor pentru studenți, veșnic prezent, pus pe socializare și glume și Dragos Novac, pe post de moderator-trebuie să recunosc că i-a plăcut jobul acordat! :)) Nu am învățat nimic nou și dacă nu aș fi știut nimic despre online, mă tem că, iarăși, nu m-ar fi ajutat cu mult.

Partea a 2a a zilei s-a conturat pe Advertisingul viral. Sala plină până peste limite (mulțumiri încă o dată gentlemanului de Florian), forfotă imensă, însă atitudine schimbată pe scenă. Speakeri: Liviu David, cu o prezentare pe care am mai ascultat-o și la Inspire 2009, Adrian Soare, care ne-a oferit o lecție gratuită de anatomie și Mădălin Matica, un adevărat guru al marketingului (să mai spun că am un nou „muz” în viață?). Evenimentul a ieșit destuld e bine, se puteau accentua totuși mai mult temele.

În fiecare zi, o altă tematică la AdRevolution. Pentru curioși mâine este Innovative day.

Bun, Event no.2: DIGITAL MARKETING FORUM
Apreciez foarte mult inițiativa lui Manafu de a aduce speakeri din străinătate. Din păcate, ei nu prea se interesează despre situația de pe piața din România și vin și ne vând nouă avioane strălucitoare cu ce se întâmplă prin Vest, deci ne spun chestii care se vor întâmpla în 2-3 ani la noi. Eu le-am luat drept inspiring, dar am văzut prin sală că oamenii s-au cam plictisit -deși titlul spunea clar ”Viitorul marketingului digital”. A fost p explozie de accente, Mihai Pricope a venit cu un accent moldovenesc genial, Mike Stapelfeld cu unul german, Manuela Necula cu unul de pitzi, iar Alain Heureux a slavit engleza si accentul ei natural. Am reținut o chestie: nu e bine să trimiți ca speaker la un eveniment pe cineva care nu lucrează diretc în departamentul vizat, ci doar pentru alte calități (fizice de această dată și poziționarea în companie).

Mike Stapelfeld ne-a învățat că brands = realism = enhances game play.

Mulți, mulți oameni prezenți... Toată spuma twitterului, fie și a onlineului românesc. M-a ciupit zoso de obraz și vă mărturisesc că de 2 zile nu m-am mai spălat. Sunt un om fericit. Mi s-a bătut obrazul că nu am socializat suficient. Vă rog să mă iertați pentru asta.

Au fost numeroase idei bune care s-au făcut prezente, dar dacă le-aș dezvălui aici, oamenii nu ar mai cumpăra bilete (o investiție pt viitor)! :p

Event3, unul mai redus ca scară, a fost CareerShop, un eveniment realizat de BOS si Kraft, pe tema HR-ului de această dată, sub forma unui workshopuri. Am avut aproape 300 de aplicații, cam 150 de interviuri și 20 de ”finaliști”. Mi se par niște numere remarcabil de bune, în special pentru că ne-am axat pe promovarea online.

Acum înțelegeți de ce sunt atât de obosită?

(poza este făcută la Adrevolution, eu sunt nerd-ul cu telefonul în mână și poza e făcută de cineva de la Advice)

Femeie la volan!

2009-02-24T13:57:00.003+02:00

Bărbații au o problemă cu femeile la volan. Este o chestie știută de vreo 10 ani. Și totuși de ce când opresc la semafor, majoritatea încearcă să-mi atragă atenția, să tragă mașina cât mai aproape de a mea și să gesticuleze accentuat că poate, poate vor vedea geamul că se deschide și vreun număr de telefon aruncat? Eu o văd ca pe o formă de bucurie că vede „femeie la volan”.

Ieri, după o zi lungă, mi s-a înfiripat pofta de shopping. Evident, am fugit la Plaza -un drum de 10 min cu mașina pentru mine. Obosită cum eram atunci și amețită cum sunt de fel, am uitat să „deschid” oglinda din dreapta și mi-am dat seama abia la semaforul de lângă mall. Lângă mine, clasic, a apărut un tip cu un bmwu. Mă fixa din priviri. Eu m-am uitat pe geamul din dreapta, am văzut oglinda și am zic că e nevoie de ea că deh, d-aia o am.
Am deschis geamul, scos centura, tipul se uita uimit. Deschide și el geamul.
Eu întind mâna. Tipul se blocase.
Eu rabatez oglinda. El încearcă să spună ceva.
Eu închid geamul, el spune ceva.

Oare să fi fost dezamăgit?

Ciocolată (home-made recipe)

2009-02-19T09:35:00.005+02:00

Cum am reuşit să stârnesc o frenezie cu ciocolata pe care am făcut-o acum două seri, m-am gândit că ar fi drăguț să vă dezvălui rețeta mea „secretă”, pe care o făceam încă de când aveam 5 ani, cu ajutorul surorii mele.

Ai nevoie de:
150g de unt (nu margarină)
400g lapte praf
150 g de zahăr (poti pune și 200, depinde cât de leșinată o dorești să fie)
50 ml apa
și cam 200 g de cacao (eu o prefer pe cea de la Nestle, dă un gust aparte)

Rețeta e și mai simplă. Mai întâi trebuie făcut siropul. Adică aruncat zaharul într-o oală, adăugat apa și dat foc. Trebuie să se amestece (asta dacă nu vrei să faci cremă de zahăr ars) conținutul, până când s-a format o masă omogenă (adică zahărul s-a descopus de tot). Dacă nu ai răbdare, s-ar putea ca ciocolata ta să aibă urme de cubulețe de zahăr, ceea ce e destul de enervant pentru dinți. Siropul se lasă să se răcească.

Între timp, se ia un vas mai mare unde se aruncă untul, laptele praf și cantitatea de cacao. Se amestecă mult și într-un stil curajos până când începi să nu mai distingi care e ce. Se toarnă în rânduri repetate și în cantități mici siropul răcit și se amestecă de fiecare dată după ce s-a turnat. Cum amestecula luat forma unei substanțe lichide, poți apela la un mixer (sau blender sau ce ai tu prin casă - a se citi prieten/ă, câine pisică) pentru a definitiva operațiunea.

Acum se toarnă în diverse vase (nu uita că ai mulți prieteni pofticioși) și se bagă la congelator. Cam 12h trebuie să stea acolo, așa că potolește-ți simțurile.

Felicitări! Tocmai ai realizat prima ta ciocolată de casă!

(da, poza este împumutată de aici)

Scoala NU te invata sa...

2009-02-10T19:31:00.005+02:00

Acum cateva saptamani, Adrian Soare scria un post despre lucruri pe care nu le inveti la scoala.
Azi, pardon ieri, școlile și-au deschis porțile. Azi am reușit să am și eu primul contact cu facultatea mea: un curs și un seminar. Profesorul, un domn gravitând în jurul vârstei de 60 de ani, care vorbea o engleză pocită și care se tot chinuia să interacționeze cu noi. A urmat apoi seminarul, tot el „la butoane”. Doar că, fiind prima oră, și-a permis și a dat-o în povești.

Ne-a spus că el își dorește să facă niște cursuri interactive, pt ca este conștient că noi nu suntem atenți mai mult de 15 min (maxim!!) pe parcurusul unui curs, așa că scopul lui principal este să ne facă pe toți să trăim aceste 15 min în același timp. A mai recunoscut că e conștient că sistemul de învățământ românesc este îngrozitor, că materiile s-ar fi schimbat (ca denumire doar) după revoluție, dar că BOII (așa s-a explimat) au rămas aceeași. Adică profesorii refuză să se adapteze la prezent și la nevoile noastre reale.

Revenind la ideea lui Adrian, profesoul a spus că la școală NU te învață următoarele lucruri:

1. Să asculți
2. Să comunici nonverbal (mai precis să știi să citești oamenii din felul în care privesc, se mișcă, etc)
și
3. Să faci dragoste

Kitchul este noua arta

2009-02-08T16:44:00.003+02:00

Arta şi-a adaptat valorile în funcţie de fiecare generaţie ce i-a trecut prin mână. Wikipedia o defineşte ca fiind

Art is the process or product of deliberately arranging elements in a way that appeals to the sense or emotions

Aşadar, nu putem spune că vorbi despre artă fără a apela la simţuri şi emoţii.
Maiorescu spunea, analizând poezia românească a sec. XIX, că ideea exprimată nu poate fi niciodată nouă, ci nou trebuie să fie veştmântul (aka forma) în care artiştii (poeţi, pictori, scriitori) o îmbracă. Şi aşa şi este. Aristotel a scris despre tot ce se putea scrie: iubire, ură şi alte sentimente, război, oameni, viaţă,... Apoi a venit altul ce a exprimat aceleaşi idei, dar într-o viziune proprie şi s-a numit şi el poet.

Numai că, în ultimul timp, ideea a ajuns să fie mai mult dezbrăcată... Suntem atât de săraci încât ne permitem să ne simplificăm gândirea, să ne reducem comunicarea la versuri de manele (6 cuvinte care se tot repetă: prinţesă, bani, barosan, şmecher, femei, şef) sau la versuri inexistente din muzica actuală house (mă rog, e un alt fenoment prin care se doreşte încurajarea creativităţii ascultătorilor- a se citit fiecare îşi imaginează ce vrea), ne vindem ideile pe o mână de zâmbete, furâm de la alţii într-o clipită.

Şi furtul nu mai e la fel ca în trecut. În timp ce odată se furau chestii fizice (găini, grâu), acum nu mai deţinem astfel de proprietăţi şi s-a trecut la furtul intelectual, al emoţiilor, al trăirilor. De ce mi-aş însuşi personalitatea unei vedete? De ce m-aş duce să-i fac implanturi doar că am văzut la X că acum este mai plăcută? De ce aş căuta oameni pe reţele sociale, să-i urmăresc şi să le învăţ fiecare mişcare?

Oare este prea greu să încerci să fii tu însuţi şi să te chinui să-şi faci o „artă” proprie?

Suntem atât de săraci încât ne amagim cu vise pe care știm că nu le vom realiza nici în 20 de ani. În schimb ne trăim viața în risipă - de timp, de energii, de sentimente...

Final

2009-02-02T22:15:00.002+02:00

Nimic nu mai e la fel...
Şi totul s-a pierdut...

Primii ghiocei

2009-02-01T15:12:00.000+02:00

Somn. Mult somn

2009-02-01T09:47:00.004+02:00

Sunt momente în care organismul nostru nu mai poate şi cedează. Ce se întâmplă atunci? Căderi nervoase, ţipete, anemii, probleme cu ficatul, leşinuri sau reprize de somn prelungite.

După o noapte aproape nedormită, trezire matinală la 10 dată de o mamă...îngrijorată:
"Ce faci? Nu vi acasă? Parcă ai luat vacanţă, de ce nu vi?"
Aşa că m-am ridicat, mi-am făcut ritualul de dimineaţă (creme, alifii şi breakfast), am aruncat 2+3 haine întrun bagaj şi am pornit la drum. Eram doar eu şi autostrada şi drumul părea atât de lung... Am cântat, am depăşit mişeleşte tot ce am prin în cale, m+am ţinut după o altă maşină cam jumătate de distanţă, după care evident, m-am plictist şi am depăşit-o.

În fix 1.45h eram acasă. Mâncare, râsete poveşti. Şi timpul s-a dus şi ajunsese să fie ora 7 pm. Seara, trebuia sa mă bucur de ultimul meu majorat (nu al meu, dar la care puteam fi invitată). Am zis să adorm o oră, două ca să fiu fresh pt marea petrecere. Şi dormeam atât de bine şi m-am trezit. Era fix 3.25 am. Aveam 14 apeluri ratate şi 6 mesaje. Evident, era prea târziu. Petrecăreţii mei deja adormiseră.

Şi aşa am ratat eu ultima mea şansă de a merge la un majorat! Ah...majorate...those were the days!:))

Zi de Vis

2009-01-30T18:38:00.003+02:00

Visul oricărei femei este să ajungă să trăiască înconjurată numai de bărbați frumoși, musculoși și care să-i satisfacă orice nevoie. E ceva ireal, imposibil și probabil dacă am avea ceva într-o lună ne-am sătura, dar ne dorim asta.

Astâzi m-am putut bucura de o oră de „așa ceva”. Eram eu și 3 tineri, drăguți și extraordinar de amabili. Mai-mai că se înghionteau care să mă servească primul. Scopul, era simplu: mi-am dorit o tunsoare nouă. Rezultatul nu a fost unul amazing, a fost ceva simplu și aproape de normal, cum am cerut (mereu am un „plan de viitor”).

Dar „spălatul” pe cap care s-a transformat într-un masaj propund, pătrunzător și incredibil de plăcut al tâmplelor, firelor capilare și a gâtului m-a făcut să nu mai pot sta corect în picioare apoi. (și eu care ziceam că eu știu toate trucurile masajului...). Tunsul și stylingul de apoi au fost un fel de desert.

Oare pot să mă duc de 2-3 ori pe săptămână acolo, doar pentru spălatul acela pe cap?

Now

2009-01-28T18:57:00.003+02:00

Sometimes you need to get slapped in order to realize that you're alive and what you have is precious. Don't change that!

Stiu.

2009-01-27T21:43:00.003+02:00

Știu. Scriu prea mult. Aș trebui să mă las de blogging și să scriu un roman...

De ce urasc eu zilele de marti?

2009-01-27T19:16:00.004+02:00

Așa cum în zodiac s-au gândit ei să mai introducă o zodie nouă (întâmplător de care „aparțin” acum), așa vreau să se găsească niște „savanți” care să scoată ziua de MARȚI din săptămână.
Cele 3 ceasuri rele de care se teme toată lumea, pentru mine se transformă în vreo 5 (dacă ies din casă).
În liceu era îngrozitor. Mereu marțea trebuia să am fie chimie, fie fizică (chimia era ca o limbă străină pentru mine și fizica... eram prea leneșă să învăț). Chimia era materia la care aveam 5 pe linie (și așa 5-ul era o notă eroică), când luat 6 deja era sărbătoare. Norocul meu era că profa mă simpatiza (ziua cu chimia era ziua în care purtam neapărat cămașă și ochelari și părul prins în coadă, fără agrafe colorate, dorkish style) și nu prea mă scotea la tablă pentru că altfel cu siguranță aveam mai multe de povestit.

Îmi aduc aminte de o marți, în mijlocul lui noiembrie. 8.02, fizică, profesorul intră în clasă. Aruncă iubitul catalog pe catedră, nu spune bună-ziua, nu nimic, ci aud ca prin vis: „Paraschiv, zi formula lu....”. Paraschiv dormea. Am încercat să mă adun, dar până să deschid gura, am auzit „Stai jos, 3!”. Am respirat ușurată și m-am așezat (pe alții i-a torturat toată ora cu întrebări și tot la aceeași notă au ajuns). Profesorul era om finuț și preda îngrozitor de bine. Singura lui problemă era că descoperise că sunt deșteaptă și dintr-o prietenie cu tata pe care nici acum nu mi-o explic, tot se chinuia să facă să mă apuc de învățat (iar eu învățam doar cu un weekend înainte de teză și mereu luam 10).

Tot marți, tot fizică. Undeva pe la sfărșitul semestrului I din clasa a 11-a. Aveam vreo 3 colegi întro situație delicată, aveau 2 de 3 în catalog și nimic pe lângă. Pe tablă era înșirată o problemă cu 10 sau 11 subpuncte (notate alfabetic, să nu te sperie chiar atât de rău). Eu muncisem destul de mult la ea, să zic că eram pe la punctul g. PE cei trei colegi îi tot bombarda cu întrebări. La un momendat, liniște totală în clasă. Niciunul nu mai știa cum să răspundă. Întâmplător, cu o zi înainte îmi calculasem media: 10 în teză, bunnn, 5, 3(3-ul de care povesteam mai sus), mediee...5,5. Hai de amuzament să mai punem și un 3 la calcul. Medie acum, 5. Super!

Revenind... din tăcerea aceea aud: „Paraschiv, treci la tablă!” Și mă duc. Ajunsă în fața tăblii negre nevopsite din anii 70, încerc să-mi dau seama pe unde rămăseseră de socotit ai mei colegi. Și cum erau scrie pe vreo 5 coloane tot felul de date, până să mă dezmeticesc, am auzit „Paraschiv, treci la loc! Pentru toate prostiile pe care le-ai scris azi pe tablă ai luat 3”. Vă dați seamă că altceva mai bun decât să zâmbesc nu am putut să fac. Adică eu nu scrisesem nimic, nici nu spusesem nimic și am luat 3? 3 care oricum nu mă transforma în corijentă?

Cea mai mare greșală. A urmat o teorie de 20 de minute (apropo, îmi cer scuze colegilor mei pe această cale pentru că le-am mâncat pauza) despre cât de importantă este școala și cât se chinuie părinții mei să mă țină pe mine „prințesă” în puf la școală, cu descrieri detaliate a joburilor pe care părinții mei le dețin. Discursul nu m-a mișcat, recunosc, pentru că școala e un loc moca și cu capul meu am luat media aia astronomică de am intrat în cea mai cea clasă din județ și tot media astronomică pe care am luat-o la bac și admitere. Dacă vreau, se poate.

Istoria s-a repetat și azi. Cu câte eforturi fac ca marțea să nu mai ies din casă (nu, nu ca să iau 3-uri), din când în când mai dau greș. Astâzi a trebuie să ies pentru un business meeting. Prima oprire: în parcarea din fața blocului. Constat cu stupoare că mașina mea se iubea nebunește cu alte două mașini, că nu aveam loc să o scot dintre ele. Am plecat capul și am zis planul B. Minunata combinație RATB și metrou.

Dar trebuia să mă mișc mai repde pentru că aș fi întârziat. Trecând peste evenimentele din ratb si metrou, pe scările rulante de la Unirii (locul de întâlnire unde ajunsesem întâmplător cu 15 min mai devreme) simt în sfâșit că-mi suna telefonul. Încerc să găsesc, mă lupt cu geanta, în spatele meu tot auzeam pe cineva că vorbește. Răspund în final, tipul pe fundal și mai rău. Aflu că s-a schimbat loculd e întâlnire. Nu-i nimic, mai am timp! Închid și-l aud pe individ în spate „Auzi, fah, nu te doare fundu?” ca să constat că nemernicul îmi „capsase” blugii cu țigarea lui...

Întâlnirea a durat 15 minute. A fost un târg destul de prost: am investit 3 ore (înțolit, aranjat, transport) pentru 15 minuet și muncă de făcut pentru încă trei zile. Gluemsc evident. Cred că a fost singurul lucru bun pe ziua de azi.

A urmat o altă călătorie cu ratbul. De această dată, m-am aflat în autobuzul greșit, care m-a scuipat undeva în Prelungirea Ghencea, deci cam de 3 ori mai mult de mers decât aș fi făcut-o în mod normal. Din dorința de a evita un nene cu un câine destul de fioros, am zis să traversez (da, îmi e frică de câinii ce trec peste 0.5 înălțime). Când să traversez, au și început băieții să claxoneze. Să mai spus că puteam să fac un ban cinstit azi (cu blugii mei găuriți cu tot)? :)))

Nu mai vreau zile de marți. Cine mă poate ajuta cu asta?!

Cu și despre despărțiri

2009-01-26T19:18:00.002+02:00

O eră începe şi se termină cu câte un EL. La început era vorba de iubire. Apoi a apărut dependenţa. Şi ce este ciudat cu această dependenţă este că oricât de mult ţi-ar plăcea, te-ar satisface la început, ajungi ușor, ușor să o deteşti. Am văzut foarte multe bloguri cu şi despre iubire, făcând paralele între „ce era odată” și „ce este acum” - probabil din cauza aproprierii de nebunia de Sfântul Valentin.

Am fost mereu prototipul omului îndrăgostit, am iubit nebunește și am uitat la fel de repede. Am rămas cu un teanc mare de poze, o minte îngreunată și multe povești de spus. Consumerismul nu l-am susținut niciodată, nu am crezut că trebuie să fii într-o relație doar de dragul de a te lăuda că ai una. Cât să fie bine, cât nu...se va uita.

Finalul e un moment important pentru orice relație. Niciodată nu s-a terminat, în termeni reali, frumos, amiabili, pentru mine pentru că nu au puterea să se detașeze -la început eu, apoi EL...

Semne:
EA
- găsești orice fel de scuză numai ca să nu stai cu el/lângă el
- ai schimbat tonul de mămică simpatică, pardon, prietenă iubitoare, pe un ton isteric (a se citi, țipi toată ziua)
- ai brusc cheful să reînnoiești legături cu oameni cu care n-ai mai vorbit de mii de ani, deci crește pofta de socializare
- ieși din ce în ce mai mult în oraș „cu fetele” doar
- începe să te irite orice gest de-al lui. Brusc nebărbieritul lui e un semn că ceva grotesc zace în el, dacă uită să ducă gunoiul/orice activitate de uz caznic ce intră la categoria „nimicuri” ți se pare că vine Apocalipsa
- când îl rogi să facă ceva, iar el uită (pentru că așa făcea și înainte), dar acum chiar observi și nu mai treci peste, chiar ți se pare că face intenționat, pentru a te enerva
- ți-a revenit pofta de a primi complimente (și nu mă refer la fete)
- îl cicălești în continuu
- îl ignori când îți vorbește

EL:
- numărul de fete din agendă a crescut semnificativ în ultima perioadă
- brusc ai reluat legătura cu fostele
- EA te plictisește (Se știe vorba ”Show me one hot female and I'll show you at least one man who is tired of ...her.”
- ieșitul în oraș înseamnă doar ieșit cu băieții -brusc fetele sunt excluse
- și-a achiziționat un parfum nou și-l poartă mândru prin fiecare bar în care intră

Până la urmă... nu e chiar atât de mare diferența între EA și EL, nu? Păcat că „pofta asta de despărțire” nu vine niciodată la amândoi în același timp.

Beție

2009-01-23T14:25:00.008+02:00

Mare diferență între noi și animale nu este. S-au făcut numeroase studii, cercetări, analize care atestă acest lucru.

Un lucru mai neobișnuit e că tuturor ne place să bem. În Mozambic există un fruct de culoare galbena, foarte aromatizat și plăcut la gust cunoscut sub numele de Amarula. Oamenii îl folosesc la confecționarea băuturilor alcoolice. Fructele pot fi mâncate numai cand sunt foarte bine coapte. În compoziția lor conțin cca 17% alcool, dar când deja sunt prea coapte și cad singure din copac fermentează, iar conținutul de alcool este și mai mare. Toate animalele din zona apropiată copacilor plini de amarule sunt amețite de la acoolul conținut de fructe.

LE. Cu multumiri mătuşii mele - a fost un spam simpatic...

Examen

2009-01-22T19:57:00.002+02:00

Este perioada sesiunii. Pe messenger, deja se observă clar: au început statusurile cu „Busy”, toată lumea este „Not at my desk”, „Stresiune”, „”Nu mai vreau”, „Vreau la mama”, rememorări ale liceului, 60% stau pe invizibăl, etc.

A început sesiunea și la mine. De o săptămână chiar. Am și „lichidat două examene”. Am analizat situația încă de la început: prima săptămână, examene ușoare, a doua va fi horror.

Azi aș fi trebuit să am cel mai ușor examen din această sesiune. Material de studiu? Niște cursuri aruncate pe un ppt. Din întâmplare, fusesem o fugă și pe la un curs și văzusem că profesoara nu spune niciodată mai mult de ce scria pe slideuri. Pac-pac, copy paste într-un word să le pot printa (sunt foarte maniacă în ec privește formatul scrisului, cât de dreaptă e foaia atunci când învăț). 20 de pagini, scris mare, le-am citit de suficiente ori încât să le spun ca o poezie (erau noțiuni de bază de marketing, deci chiar nu aveam probleme).

Am făcut chiar și un mic research cu o seară înainte de examen, aseară mai precis. Ce ne dă? Cum ne dă? AA.. grile..2 numere..teraba-i bună. Și ajung și la examen azi. 2 numere, corect. Pe bănci, corect. Prima întrebare, ami mult decât banală. A doua o marchez cu semnul „?”. A treia la fel.(...) Când să ma uit, din 20 d eîntrări știam sigur 7. Ce să faci cu restul 13? Încearcă să te uiți în față. La comun, erau doar subiectele ușaore. Nu merge. Încearcă să te uiți în dreapta (în stânga era golul dintre rânduri), prea departe. 2 rânduri mai în față, colegul meu „călărea” foaia întreagă.

M-am liniștit ușor și am început să raționez. Dintr-un examen la materia Tehnici promoționale, eu am ajuns să dau un test de cultură generală. Și ce bine e când știi câte ceva!

Profil masculin. 20-24 de ani

2009-01-19T17:21:00.002+02:00

Există trei categorii de băieți, pardon, bărbați cu vârste între 20 și 24 de ani:
1. Cei cu un job, de obicei foarte pasionați de ceea ce fac ei și mai ales de bani (principalul motiv pentru care s-au angajat)
2. Cei fără job, dar cu o relație stabilă
și
3. Cei care o „ard” aiurea, fără job și fără prietenă stabilă

Acum haideți să îi analizăm mai în detaliu.
Nu există cineva „mai superior” decât altul, iar numerotarea acestor 3 categorii e pur aleatorie. Bineînțeles, există și excepții ce fug dintr-o categorie în alta.

Prima categorie, cei ce posedă un job, au înțeles că este cazul să nu mai „tragă” pe mami și pe tati și că este destul de important să „ai banul tău”. Și-au ales un domeniu care îi pasionează, de cele mai multe ori IT sau vânzări. Și-au aruncat converșii într-un raft și îi scot de acolo doar in week-enduri să nu se dea de gol că vreun gram de maturizare s-a prins de ei.

Motivul inițial pentru care s-au angajat era simplu: vreau bani, pentru că banii atrag fete, deci dacă am bani, o să am și fete. Logic, nu? Doar că firul logic se rupe undeva în viața de zi cu zi pentru că jobul ajunge să le mănânce mult prea mult timp, implică stres, neuroni pierduți, așa că atunci când ajungi la 8 seara acasă, parcă nu ai chef sa ieși să agați pițipoance.

În cea de-a doua categorie îi găsim pe cei cu relații stabile. După cât timp poți spune că ai o relație stabilă? Nu o săptămână, nu o lună, ci vreo minim șase luni!! Acești bărbați sunt cei mai iubitori dintre toți, sunt cei care au nevoie cel mai mult de afecțiune. Proaspăt desprinși din brațele mamelor lor (doar au plecat la facultate), aceștia caută mai departe o tinerică ce va putea să preia locul matern: să-i spele, să-i calce, să-i facă de mâncare, să-l mângâie dacă îl doare, dar care în afara cuibușorului lor de nebunii să fie o divă bună, fițoasă și pe care toți prietenii lui să o vrea ;)

Ultima categorie, aka categoria indecișilor, este cea mai complicată. Ei sunt cei care tind să se îndrepte spre una din cele două categorii menționate mai sus, dar își amintesc că tot mai bine e să trăiești fără obligații, așa că de ce să-și complice viața aiurea și să nu mai copilărească „vreo doi ani”.

Sunt cei care își ocupă timpul cu dota, filme, haifaiv, pitzipoanca.org , cocalari.com, zoso s blog, gsp.ro, sport.ro, wow, fifa, football manager, diverse seriale, youtube (ar putea să se uite ore în șir la clipuri cu bătăi sau la videoclipuri cu rihanna). Știu toate filmele porno pe derost și sunt la curent cu tot ce ține de mondenitate.

(acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare)

Best life experience

2009-01-18T15:40:00.002+02:00

...is a

Turkish Tea!

Mi-ai innebunit simturile

2009-01-17T00:11:00.005+02:00

Piața Romană. întuneric. Undeva după orele 18. Agitație mare, schimb de ture probabil.

Eu și mai agitată. În nebunia de fețe și forfota de geci de faș strânse la piept din cauza frigului se aude: „Trop trop trop”, nu ca un sunet scos de un cal, ci pur și simplu ca niște onomatopee. Eu le ignor.

M-am apropiat de trecerea de pietoni spre ASE -că am vazut ca se poartă ca punct de reper. Aceeași voce se aude mai tare si mai clar „Nu se poate!”. Urechile mele tresar intrigate. Din nou, „Nu se poate!”

Când să apuc să descifrez mesajul transmis, cineva mă trage de geantă. Tresar. Chiar se întamplă asta? Haide o dată să se faca verde! Mâna mea sare instinctiv și o trage înapoi (geanta). O mireasmă nebună de gunoi mă trăznește. Mă întorc. Multe pete maronii și negre pe un sacou vechi, purtat de o față barboasă, nespalată, dar care zambea parșiv.

Era chiar el. Cel care strigase mai devreme, cel care imi pipăise geanta statea acum lângă mine.

Ieri am intâlnit un om care m-a dat pe spate, înnebunindu-mi simțurile unul câte unul...

Cu si despre relatii

2009-01-15T21:15:00.003+02:00

El, un locuitor al micului Paris. Tanar, entuziast, creativ si ametit - ca noi toti.
Ea, jucausa, deschisa, increzatoare, indragostita de viata si nu numai - ca noi toate.
S-au intalnit. Noroc, ghinion, deja nu mai conteaza.
Sunt unul al celuilalt si au strazile goale in fata, iar ei umbla incet si contemplativ.
Si timpul trece, iar baiatul descopera slabiciunile fetei. Cea mai mare slabiciune? EL. Iar asta il face pe el sa fie si mai increzator si mai necrutator cu fata. Ea tace si asculta cu rabdare ordinele lui. Si se consuma, desi afiseaza o atitudine pasiva. Si plange. Plange mai mult decat a facut-o vreodata.
Dar pana cand? Dar pana cand?

Visare

2009-01-12T22:06:00.004+02:00

Vreau sa fie iarasi vacanta. Sa pot sa dorm, sa ma plimb, sa cunosc lumea.

M-am saturat de teancuri de chestii de invatat, de dealineuri pentru proiecte la care se gasesc mereu chestii de retusat, de power pointuri care pica mereu pe mine (inca nu s-a invechit replica „eu nu stiu sa folosesc pptul”), de oamenii care intarzie atunci cand ai cea mai mare nevoie de ei, de oamenii neseriosi carora pur si simplu nu le pasa. Esti cum esti, nu voi incerca sâ te schimb, dar fa un efort macar.

M-as muta, undeva departe, unde este mereu zapada si oamenii iti zambesc mereu, si focul sa trosneasca in soba (semineu suna prea pitish). As fugi de tine si de toti, nu v-as uita, dar as lua o pauza. Am nevoie de o gura de aer curat, vesel si si si..vreau sa fie al meu

2009-anul femeilor

2009-01-09T17:42:00.006+02:00

De cand am fost la Inspire, numai la 2009 mi-e gandul. Cel mai controversat moment, evident, Arena Leilor.

Dar daca as fi fost si eu acolo pe scena, ce as fi spus? Ma gandeam acum cateva zile. Eu una cred ca 2009 nu poate fi la fel ca 2008, nu poate fi vazuta ca o simpla extensie a „romanizarii” incepute atunci. Eu vad 2009 ca anul femeilor, in special in mediul online. Nu e vorba de cine e mai tare (femei vs barbati), ci spun asta gandindu-ma ca numarul femeilor ce intra intr-un univers tehnic, cu programari lungi de java, htm si altele, ce odata era pe „intelesul” numai al sexului masculin, a crescut considerabil.

Hotcity o numeste „girl power”(personal mi se pare un pic cam tras de par) si au infiintat trendul de ”sustin blogosfera feminina” (cate bloguri nu ai citit cu acest mesaj pe ele?). Au aparut si numeroase portale dedicate exclusiv sexului feminin Eva, Femei Moderne, Kudika, reviste online, Twitterul deja e loculde joaca al unor foarte vorbarete doamne si domnisoare, ce sa mai, te lovesti de femei peste tot.

Matrimoniale? Reduceri? Haine? (cati bani a facut Tara din online...) Bloguri? Forumuri? Usor usor colectivitatile se strang si cu cat numarul acestora creste, cu atat ele devin mai puternice.

In Marea Britanie, acum 2 luni, o companie ce producea geluri pentru dureri de oase au lansat o campanie pe online in care recomandau un produs pentru a le alunga durerile de spate provocate de sarcini. Mamicile au fost atat de revoltate, incat au lansat o anticampanie pe online. In nici o saptamana, compania le-a raspuns, cerandu-si scuze prin persoana PR-istei lor, aceasta apeland la emotional si toata situatia s-a redresat.

Femeile castiga putere. Anul 2009 va fi al femeilor.

Final de 2008

2008-12-29T16:57:00.003+02:00

Cu cat mai "imbatranesti", cu atat iti dai seama ca trebuie sa nu'ti irosesti vremea, ci sa incerci sa'ti gasesti un scop si sa'l urmaresti pana la capat. REcunosc, in 2008 am intrat foarte confuza. Eram in primul meu an de facultate, nici nu servisem inca prima sesiune, iar eu stateam linistita la un bronz pe o plaja din Antalya. Au trecut apoi si examenele, am fost uimita cat de putin trebuie sa inveti pt niste note mari si cat de usor esti catalogat drept tocilar.

In semestrul al doilea am avut prima revelatie. Dupa numeroase discutii cu alex h, mi'am dat seama ca trebuie sa servesc o portie din virusul national numit "Olimpiadele Comunicarii". L'am rugat cu disperare sa ma includa si pe mine in echipa pe care o va coach'ui. Si a fost distractiv si am invatat multe si mi'am dat seama cam ce as vrea sa fac mai departe.

BOS-ul m'a tinut -cam in aceeasi perioada- ocupata, eram in departamentul de piar si imi fusese inmanat un contact foarte mare: Saptamana Financiara. A fost si primul meu succes in acest domeniu, pentru ca am reusit sa'l atrag ca partener de proiect, am obtinut si ceva articole, insa totul s'a terminat cam prost din cauza neseriozitatii unora...

Am avut foarte multe de invatat si recunosc, foarte putin timp pentru prieteni si petrecut. Am fost un mic party pooper pana prin iulie cand m'am "reinventat". A venit si nunta surorii mele, in care m'am implicat trup si suflet. Am facut lucru manual [adica am lucrat cu foarfece, lipici, chestii sclipicioase, matasuri, foi, creioane colorate etc], am carat lumanarea [adica am fost domnisoara de onoare], am primit oamenii la intrare [ca asa spune traditia], am dansat, nu am prins buchetul [recunosc, a fost blat, dar nu mai suport glumele cu "tu cand te mariti?" din partea neamurilor, eu fiind cel mai mic nepot], am filmat, am fotografiat, am vorbit cu toooate rudele si invitatii si totul a iesit bine.

Apoi am putut in sfarsit sa rasuflu linistita. Asa ca am plecat pentru 2 saptamani in Olanda, Amsterdam. A fost o experienta incredibila, am fost la "curve", am fost in coffee shopuri, am vazut Gay festul si multe, multe altele. Mi'a venit greu sa plec de acolo. A..si a fost prima data cand am platit ceva pt greutate prea mare la bagaje. Au fost cei mai prost cheltuiti 120 de euro din viata mea [pt 6 kile amarate].

A urmat road trip prin Austria, my biggest love. Aici chiar nu mai am ce adauga.

Oricum, toata plimbareala asta a fost bine, pentru ca mi'a bagat mintile in cap: mi'am dat seama ca pot urmari si dezvoltarea carierei si sa ai timp de iesiri cu prietenii. Asa ca am pus mana pe telefon si restul e de la sine inteles.

Am prins si cea de-a 21a mea iarna, fara zapada de ziua mea, ceea ce a fost nitel dezamagitor. Am iubit si am fost iubita, am ras, am dansat, nu am baut ca nu`mi sta in fire, am scris, am povestit, am copiat...am trait.

Pentru 2009 nu'mi fac planuri-stiu doar ca vreau sa imi gasesc un job, nu pentru bani, ci pentru ceea ce ma va putea invata. Si sper sa fie o continuare buna a lui 2008, pentru ca nu mi'e deloc rusine cu el :P

Multumiri

2008-12-27T23:54:00.007+02:00

Promisesem ca in decembrie voi face cadouri. Am facut o pauza, pentru a adulmeca doua sarmale si niste toba si lebar si am pornit cu alte ganduri. Persoane importante in viata mea? E simplu.
- Mama, insotita de clasicul raspuns pentru ca este motivul [si cauza] pt care exist
- sora mea, Madalina, pentru ca m'a scapat in cap de 3-4 ori cand eram mica, pentru ca ma scotea la plimbare, pentru ca ma suporta cand eram mica si nesuferita si n'o lasam sa plece la scoala sau sa invete, pentru ca imi fura banii, pentru ca m'a ajutat sa'mi placa munca de cercetare [ea avea 16 ani si fuma, iar eu strangeam probe sa i le arat mamei], pentru ca'mi zicea ca seman cu o vrabiuta [la buze], pentru ca a fost foarte harnica si a avut mereu rezultate bune si m'am chinuit mereu sa o urmez [EA a avut a2a medie pe judet la Capacitate si a fost eleva la Liceul Mihai Viteazul, clasa a 9a A; EU am fost a 30-a si a 13-a in clasa, tot LMF, si tot A'u; EA a decis sa continue cu ASE'ul, EU am mers pe acelasi drum -chiar nu mi'as fi imaginat ca mai exista si alte optiuni, acum regret]. Singurul "capitol" la care am reusit sa o depasesc, in materie de scoala, a fost media de la bac. Pentru ca acum suntem best-friends si ca am stiut sa trecem peste bariera de timp dintre noi [7 ani si jumatate], pentru ca ma ajuta si ma intelege, pentru ca m'a ale sa'i fiu domnisoara de onoare la nunta, pentru ca ma lasa sa am grija de Zorba, cainele, cand ea pleaca la munte, pentru ca ma iubeste, pentru ca e ea.
-invatatoarea mea, dna Ionita, pentru ca m'a invatat ce inseamna disciplina [am stat 4 ani numai cu mainile la spate], corectitudinea si seriozitatea-a fost un rau necesar
-Kiki [presimt ca voi face un update intr`un post urmator] pentru ca mi'a salvat copilaria
-dna. Radosav [profesoara de romana]- in special pentru primul 5 din viata mea, pt care m'am ascuns o luna de mama [completare: mama mea e invatatoare si preda in aceeasi scoala unde am si evoluat eu]
-Liviu - pentru ca am fost intr'o concurenta acerba cu el, este unul din cei mai destepti si ambitiosi oameni pe care'i cunosc
-dna. Stroe - m'a invatat ca doar cu un caracter puternic, bune maniere si cuvinte pompoase poti cucerii lumea. Si avea dreptate. A facut din mine ce a vrut: jurnalist, redactor, fotomodel pe coperta revistei scolii noastre [care a fost multipremiata la nivel national], participant activ la olimpiadele de romana, premianta cu coronita (am avut 10 "pe linie" din cls I pana intr'a8a, cu eceptie intr'a5a]. Ea este un exemplu de femeie adevarata, cu o personalitate incredibila. A fost si primul profesor [si ultimul] care m'a prins copiind, si nu mi'a facut nimic. Extraordinar de diplomata, de asemenea.
-Lavinia si Victor , pentru ca au fost colegii mei 3 ani de zile. Erau ca doi magneti, de la Victor am invatat ca cel mai sigur mod de a avea toate manualele care trebuie la tine e sa le cari pe toate si de la Lavinia ca poti sa fii mic, dar foarte curajos si bataios [si arta de a avea falcute]
-Liana, o fata extraordinara, care m'a invatat ca desi esti copil de matematicieni, tu poti sa faci poezie [si sa fii bun la matematica, in acelasi timp]
-Deuta , pentru ca a fost alaturi de mine cand am crescut si este si acum cand cica am capul pe umeri [voi reveni cu un post]
-dl. Baluta [profesor de geografie] pentru ca m'a ajutat sa iau capacitatea la geogra si m'a facut, prin metode comuniste, recunosc, sa ador geografia [pasiunea s'a stins cand am intalnit`o pe profa din liceu.. :))]
-Claudia Ganea, pentru ca a fost best friend si mi'a daruit primul meu cd cu mp3'uri
-Dl.Cornel, pentru ca m'a invatat sa fac politica [am fost vice-primar 2 ani de zile :P]
-Alin Nicolescu [prof de informatica] pentru ca m'a invatat cum sta treaba cu pedofilia si pierdutul vremii. Ii multumesc si pentru cunostintele de java si html [doar de as gasi si caietele alea...]. Si ii mai multumesc si ca intreaba ocazional de mine daca m'am maritat sau nu :))
-Oana Stan, Alexandra Stoian, Ana Miu, Costash - pentru ca au fost niste colegi minunati de liceu, desi, culmea, parca tot dupa terminarea liceului s'au mai strans legaturile
-Emilia Pana, tot colega de liceu, dar are multumirile proprii pentru tenacurile de teme pe care le'a share'uit cu noi, astia mai lenesi si necunoscatori
-dl.Papacu [prof de mate] pentru ca m'a ajutat sa revin cu picioarele pe pamant si sa intru la ase
-dl.Ezeanu[prof de economie] pentru ca mi'a luat banii 2 ani de zile si nu m'a invatat nimic, pentru ca nu i'a pasat sa ma trimita la nationala [visul meu de atunci] si pentru ca spunea glume dragute
-Adriana Zainea , Alina Silivestru, Alexandra Grigore, Alexandra Agapie pentru ca au fost best friends la un moment dat cu mine

Si imi vin in minte atatea si atatea chipuri si imi este greu sa le multumesc tuturor pentru ca lista asta ar fi si mai lunga dar risc sa plictisesc cu nebuniile mele

Angry post

2008-12-27T01:24:00.004+02:00

Nu sunt o persoana care se enerveaza usor. Nu ma aprind ca un fitil niciodata. Mie imi trebuie timp- pentru orice lucru pe care-l fac. Sa ajung la starea de nevroza, am nevoie de multe multe persoane proaste care sa ma calce pe nervi... sau de una singura cu care sa interactionez de mai multe ori intr'un interval de timp.

Ce ma enerveaza?
-vanzatoarele proaste. In special cele de Slobozia [am si o teorie pentru persoanele care au astfel de idealuri-sa ramai in Slobozia si sa te faci vanzatoare la alimentara sau vreun magazin cu haine a la Dragonul Rosu]
-oamenii neseriosi, care spun ca fac, se dau eroi si in final nu reusesc decat sa te incurce-si pe o perioada lunga de timp
-"fostii", care se fac ca uita si la betie isi fac curaj sa dea un telefon
-oamenii care se ascund in spatele unei betii, incercand sa'si justifice comportamentul [ecuatia e simpla- nu exista betie fara motive ascunse, iar deciziile luate la betie mereu le vei regreta. Ce e atatat de greu de inteles?]
-oamenii lasi, care n'au curaj sa'ti spuna in fata ce nu le convine si te barfesc pe la colturi
-oamenii care te copiaza
-minciunile
-oamenii care se iubesc prea mult pe sine si uita ca de fapt traiesc intro colectivitate [ecuatia cu eu < noi]
Eu nu sunt ca un vulcan. Eu nu erup imediat. La mine se aduna, si se aduna si se aduna. Evident, totul are un sfarsit. Am celebra lista neagra, pe care o port bine ascunsa, iar numele se taie una cate una de pe lista. In seara asta, am mai adaugat un membru. Pot sa iert, dar nu pot uita!

Craciunul pentru noi...?

2008-12-25T17:18:00.009+02:00

Cateodata mi se pare ca spun prea multe eu si nu'i las pe altii deloc sa vorbeasca. Cum azi este o sarbatoare despre "noi" si nu despre "mine", m'am gandit sa'i intreb pe cativa prieteni ce inseamna Craciunul pt ei?

Simona:

inseamna familie, cozonac facut de mama, pom de craciun pe care ma chinui sa-l ornez [rade] si tata sa-mi zica k e urat, inseamna goe [nepotul ei] care darama pomul (ornat de maicasa) [rade din nou] inseamna caldura

Andrei:

o seara minunata in care trebuie sa fii aproape de cei dragi si sa imparti cu ei bucuriile, o seara de distractie alaturi de prieteni

Cristina:

poi.. ocazia sa fiu copil, sa pot crede in oameni (in special inmosul bun), timpul petrecut alaturi de cei dragi si ...visele acelea desprinse din desene animate clasice... ma refer la toate acele momente din desene cand se dau cadouri si toti se bucura de farmecul lor langa bradul frumos impodobit..si ascultand zapada si vantul de afara in vreme ce focul poarta un razboi in soba

Liviut:

craciunul pentru mine este ziua de 25 decembrie. [rade] Are mai multe semnificatii. sau ar trebui sa aibe e perioada anului in care ar trebui sa fi mai apropriat de familie decat ai fost pana atunci, sa te gandesti si la altii , nu numai la tine, sa ai asa un moment de liniste. nu e o zi doar despre mancare cum se tinde la romani, nu e o zi de distractie exagerata, ca e totusi o sarbatoare sfanta, sau asa se vrea; dar trebuie sa fie o zi in care toata lumea sa se bucure ... in felul lui. m am imbatat acu nush cate craciunuri f rau si de atunci m-am gandit ca totusi e pacat [rade, din nou]. oricum , nu are o semnificatie comerciala. craciunul e privit destul de superficial si imi pare rau pt asta, macar toata lumea stie ca-i sarbatoare

Amalia:

pai,ptr mine craciunul inseamna multa multa iubire si sa fiu inconjurata de cei dragi,in primul rand... apoi,colindele,zapada....

Adrian:

o sarbatoare kre ma apropie de familie... e destul de bine? :D asta mi-a trecut aqm prin cap (m-am trezit aqm 5min)

Pentru tine, ce reprezinta Craciunul?

Topul celor mai frumos impodobite orase de Craciun

2008-12-24T00:09:00.004+02:00

De sambata pana marti, am facut un scurt maraton al Romaniei. Am mers aproape 1100 de km si am trecut prin orase ca Bucuresti, Brasov, Pitesti, Sibiu, Orastie, Sinaia, Predeal si bieninteles Slobozia. Am vazut tot felul de luminite, pentru ca pe majoritatea am avut ocazia sa le admir si noaptea. Unele pareau kitchioase, altele mi'au amintit ca e iarna si mi'au inviat spiritul sarbatorilor. Astfel, dupa parerea mea, cele mai frumos decorate orase sunt:
1.Sibiu [luminitele aveau o singura culoare, insa diverse forme si reuseau sa intareasca latura istorica a orasului; bradul imens si natural din Piata Mare, cu o scena biblica la poalele lui]
2.Brasov [bradul din piata sfatului, renii, ingerasii si mos craciunul din luminite, strazile curgeau frumos in luminite]
3.Slobozia [nu credeam ca va ajunge vreodata in top, dar iata ca anul acesta m'a surprins-promit sa revin si cu poze-sunt niste "chestii" ce seamana cu niste globuri imense, colorate ziua in alb, rosu si albastru, care seara se aprind si arata foarte interesant]
4.Sinaia [centrul localitatii are reni si multe multe luminite]

Topul celor mai urat decorate orase
1. Bucuresti [ o adunatura de becuri aruncate prosteste intr'o mie de culori, su strazi mult prea impopotanate si altele prea goale]
2. Orastie [3 becuri nu aduc spiritul craciunului in oras]
3.Sebes [categoric nu. In 2 km cat are orasul am vazut 3 capre -as in sarbatoare traditionala romaneasca, mai bien zis tiganeasca :))]
4.Predeal [la cati bani se investesc in aceasta localitate, am fost profund dezamagita]

TBC Sibiu

2008-12-23T00:46:00.007+02:00

Ma plangeam intr'un post anterior ca vreau sa plec, dar nu am cum. "Never say never", asa ca am gasit o cale sa'mi indes 3 pulovere, 3 perechid e pantaloni si alte minunatii in 2 gentute mai mici.

Si am plecat pana la urma. Am ajuns prima la Pacii [desi cred ca stateam cel mai aproape]. Dar asa sunt eu-la extreme, fie prea devreme, fie prea tarziu.
Ne'am intalnit, am ras de fetele mult prea adormite ale bos-uletilor, am facut un group hug si ne'am urcat in autocar. Soferul, mai sinucigas de fel, a stiut sa ne pastreze atentia. Nu e de mirare ca la 75% din cei prezenti le'a fost rau.

Am avut oameni egoisti, cum ar fi Ciprian, care au refuzat pur si simplu sa ne lase sa adormim. Dar l'am iertat ca e baiat simpatic si aduce bani in BOS :))
Cu o ora mai devreme, si un cvasi accident petrecut, am ajuns in Sibiu. Cu ochii mari, am inceput sa cercetam zona sa vedem ce era cu Sibiul pe care il lauda toata Europa. Ce am vazut? 2 boschetari intinsi pe o banca si o tiganca intr'un colt. Am zis ca nu trebuie sa'mi tai elanul, cu siguranta nu ma uitam unde trebuia.
Am parasit pana la urma zona garii. Apoi am urcat pe o panta luuunga. Am inceput sa blestem Sibiul si dealurile lui.

Apoi am ajns in Piata Mare, era cu totul alt univers. Mi'a parut rau ca am avut ganduri rele despre Sibiu si m'am cait grav. Am trecut apoi din Piata Mare in Piata Mica. Am ramas fara rasuflare. Cand am aflat ca hostelul nostru e chiar acolo, in inima Sibiului, mai mai ca am inceput sa sar.

Si a fost bine. BOS-uletii mei s'au dovedit a fi niste oameni minunati, curajosi, ascultatori, deschisi, curiosi, cu spirit competitiv, amuzanti, prietenosi si nu in ultimul rand, creativi [gandindu`ma la filmuletele scoase "la cald" in acst TBC].
Ne'am jucat tot felul de jocuri, fie in misa style, fie mai wilde sau mai cumintele. Am cantat [da, chiar si eu] pe acordurile lui Ciprian, si am ras mult la povestile spuse de unul si de altul...

Sibiul a fost o gazda buna si ne'a bucurat pe toti. Am fost si'n club, am descoperit un paradox fata de cluburile bucurestene: doar 20% din cei prezenti erau de sex feminin. Si ele erau profund apreciate. Am stat pe un hol strantulet, pe unde isi faceau drum baietii destul de des -deh, bosul arefete dragute :D

Am invatat foarte multe in cele <24 de ore petrecute impreuna. Atat cei "batrani" cat si cei "tineri". Am aflat ca bebelusele pot fi sexy si amuzante si cu 2 perne atasate de fund si una in zona "pectoralilor" , ca al nostru Ciprian are o buna prietena, pe care o chinuie de cate ori are ocazia [si ma refer la chitara, dar si la vocea lui-wow pt amandoua], ca avem o gramasa de membrii ascultaciosi de muzica, ce stiu versuri si au voci frumoase, ca Adelina stie sa indeparteze un barbat :))), ca avem doi membrii foarte gadilaciosi [Mihai si Florian], ca avem o membra foarte indragostita, care a vorbit tot timpul la telefon [Alexandra Stoian], ca Simona Lascu nu stie sa faca "opturi" pe pereti, ca avem multi membrii care nu suporta pisicile, ca avem mari mancatori de ciocolata si mari devoratori de cluburi, ca am reusit sa definitivam proiectul expeditie din mers, ca Sibiul este cel mai frumos oras al Romaniei, si foarte bine dezvoltat pe latura turistica and so forth.

[cu multumiri lui Floryan pentru poze]

Dileme existentiale

2008-12-19T21:59:00.003+02:00

Inceputurile facultatii mele m'a gasit undeva pe la Pacii la metrou. Timpul a trecut si m'am mutat de acolo. Acum cea saptamani ma lovise melancolia - parca imi era dor de vesnicii muncitori care de la 6.30 (am) stateau pe marginea drumului si pana la 7-8-9 (pm) fluierau la tinere si nu prea (tinere) fecioare, de cainii care nu te lasau sa treci daca n'aveai ceva sa dai la schimb, de vecinii care nu'si mutau niciodata masinile din fata blocului si daca o faceau, nici nu te lasau sa le iei locul.
Ironia sortii m'a lovit acum. Maine am sansa sa revad draga statie de metro de la Pacii. Si nu oricum, ci la 6 am. O ora groaznica, imposibila etc, insa este pt un scop bun-zis eu. Maine la 6.30 voi pleca in teambuilding cu BOS-ul meu [organizatia studenteasca din care fac parte], la Sibiu [a 6-hour drive].
Avand o saptamana destul de shitty in ceea ce priveste scoala [proiecte de predat in fiecare zi, deci o zi termen de realizat fiecare proiect], am neglijat recompensa ce urma sa vina. Acum, la 10 noaptea am inceput si eu sa fac planuri. Planuri ca planuri, dar practica m'a omorat. Am descoperit ca eu:
1. n'am rucsac [ zace la o prietena de vreo luna]
2. n'am niciun troller/nicio geanta de voiaj in care sa'mi pot baga hainele
Adica eu pot sa:
1. nu mai scot mancarea luata de la mega image din pungi, eventuals a pun 3 in 2 si a 3a punga sa o folosesc pt un pulover si'o pijama si'o periuta de dinti
2. caut cea mai mare geanta a mea si indes acolo un pulover si'o pijama si'o periuta de dinti [care cea mai mare inseamna ceva gen mediu, deci n'ar fi o solutie buna]
3. incep sa umblu prin vecini sa cersesc genti de voiaj [imposibil again, pentruc a nu cunosc pe nimeni -mai putin pe vecina cu tocuri de deasupra mea, cea care m'a inundat -de 3 ori!!!- si nu avem o relatie prea buna]
4. sa incep sa'mi confectonez o geanta de voiaj [eventual din prosoape, ca altceva n'am la indemana]
5. sa plec fara nimic [ trebuie sa mentionez ca cele 2 zile de teambuilding se prelungesc pt mine cu inca 2-3 zile de umblat hai hui prin tara]
6. sa plang [nu ma tin nervii sa fac asta]
7. sa dau o fuga la slobozia sa'mi aduc o geanta [2 dobitoci mi'au blocat masina in parcare, deci iar nu]
8. sa merg sa dorm [sounds delicious]

tu ce ai alege?

Zuzu (Eliza Gabriela Puchianu)

2008-12-18T00:02:00.003+02:00

Eliza este una din cele mai neobisnuite persoane pe caree le iubesc. Isi iubeste viata si tot ceea ce face. Nu are inhibitii, nu uita niciodata sa spuna "te urasc" cui si cand trebuie, dar nici nu uita sa se indragosteasca. Este un bulgare de emotii, ascunse sub un chip angelic.

Ea stie sa cante la pian, stie sa cante "cu voce"-dupa cum ea insasi imi spunea, ea stie sa aiba prieteni si sa pastreze prietenii, ea stie sa pastreze si obiceiuri infiintate inca de demult (cum ar fi betia din Hambar de la Craciun si Paste).

Este o mare curajoasa - spun asta, gandindu-ma ca in clasa a6a ea a avut curajul sa lase mica Slobozie pentru marele Bucuresti, si familia si catelul si pisica, pentru a avea o sansa mai buna sa studieze cel mai bun si evchi prieten al ei, pianul. S-a mutat singura intr'un colt al Bucurestiului si nu s'a temut o data.

A inceput sa iubeasca pianul accidental, dar s'a vazut ca soarta ii pregatise ceva maret. De atunci a castigat incredibil de multe concursuri de pian, local, national si international. Imagineaza-ti ca inca din clasa a 10-a ea era admisa la Universitatea de Muzica din Viena.

Acum ea isi imparte viata intre pian si pian, exersand cel putin 7 ore pe zi-da, in fiecare zi! Si tot ce face, face cu pasiune. Si ar renunta la somn doar pentru a canta putin mai mult. Are concerte peste concerte, se plimba prin toata tara si nu cred ca oboseste niciodata.

Saptamana trecuta am primit o invitatie pentru un spectacol ce va avea loc in cadrul liceului George Enescu. Nu stiam multe despre ce se va intampla acolo, dar luni seara ne-am strans trei oameni si am plecat. Am ajuns acolo, era o sala micuta, destuld e ingrijita, decorata in motive de Craciun. Pe fiecare scaun era asezat un program al serii. Atunci am inteles ca Eliza noastra era de fapt sufletul intregului concert. Erau 4 elevi ai liceului in total, 3 fete si un baiat, care au facut un spectacol teribil. Am plecat cu lacrimi in ochi de acolo, nu'mi venea sa cred ca 4 copiii au fost in stare de asa ceva. Eliza a participat la toate cele 15 melodii - fie i'a acompaniat la pian, fie vocal, drept cantareata principala [nu cunosc prea bine terminologia]. Sfatul meu pentru cei care citesc acest post este sa renunte sa mai arunce banii pe un concert al lui Stefan Banica jr [care am vazut ca si'a prelungit cu inca 3 zile turneul initail de craciun-ceea ce mi se pare ca a avut o cerere mostruos de mare], ci sa vina sa'i asculte pe acesti ingeri. E gratuit, iar ei nu cer decat niste aplauze sincere. Si epste cativa ani, vei pute aspune cu mandrie "Am fost si eu la un concert de'al ei acum cativa ani!"

Am uitat un lucru important: Eliza si scrie. Este un membru activ al onlineului.
Iat'o pe Eliza:

Luna Cadourilor

2008-12-17T23:29:00.002+02:00

Auzim peste tot ca este luna cadourilor: emisiuni enervante la radio cu "ce fel de cadou oferi si ce fel de cadou vrei sa primesti" la care toata lumea raspunde cu "ofer simbolic, dar vreau in schimb cadouri generoase". Ma scuzi, dar daca nu oferi, nici nu vei primi.
Eu m'am gandit ca luna aceasta ar fi frumos sa ma apuc sa fac un altfel de cadouri. Cadouri spirituale, pentru oamenii ce au trecut prin viata mea si merita sa fie vazuti/ auziti etc
Am inceput cu Simona si doresc a continua cu Zuzu.

Simona Stanescu

2008-12-13T00:07:00.002+02:00

Daca nu apari pe google, nu existi - spunea cineva astazi. Pentru a o cunoaste pe Simona, din fericire, nu am avut nevoie de un motor de cautare [nu ca blogul ei n-ar fi primul rezultata afisat :P] pentrua o cunoaste. Manate de o dorinta comuna, drumurile noastre total paralele pana atunci s'au incrucisat.
Aveam vise, sperante si credeam noi puteri nelimitate, asa ca l'am batut [fiecare in parte] bine bine pe AlexH la cap pt ca doream sa participam la Olimpiadele Comunicarii, editia 2008. El a reusit asftel sa stranga 5 oameni total diferiti. Prima intalnire a a vut loc pe undeva pe la Universitate... Cand am vazut'o pe Simona, m'a trecut un fior de bucurie, pentru ca, desi nu mai dormise de nujt cate zile [pe urma am aflat ca somnul era unul din lucrurile la care ea prefera sa renunte pentru a face cat mai multe lucruri intr'o singura zi], desi venea de la serviciu [unul din cele 3 pe care le avea atunci], desi fusese si pe la Facultate in ziua aceea, ea avea chef de munca. Ea era entuziasmata, ea isi dorea cu adevarat. Se zice ca impresia se formeaza in primele 7 secude. Ei bine, eu nu m'am inselat in privinta ei.
Olimpiadele au fost o provocare -nu neaparat taskul in sine, ci mai mult munca de echipa cu niste oameni total diferiti fata de tine. Am avut ups and downs, pentru ca nu se poate mereu sa fie totul lapte si miere.
Munceam cot la cot cu Simona si faceam munca pt 5 oameni. Uneori mai cedam nervos, dar niciodata nu ne opream. Stiam ca se poate mai bine si ca totul depindea de noi. Simona dormea cate 3-4 ore pe noapte in acea perioada pentru a face fata.
Ne'am calificat in finala, a avenit si brieful care a fost atat de neasteptat si nedorit, incat aproape am ambandonat proiectul. Eu eram gata s ama opresc. Simona a avut o ezitare de fix 5 secunde si apoi a venit cu ideea pt brief.
Nu cred ca am auzit'o vreodata sa promita ceva si sa nu faca. Nu cred ca am vazut'o vreodata sa se dea batura. Repet, nu o cunos de mult timp, am reusits a o cunosc intr'un interval de timp scurt, dar foarte intens.
Astazi am fost la proiectul ei de suflet, Brands, blogs and cookies. Promovarea a fost una interesanta si inovativa fata de clasicele metode de promovare din ASE. S'a dorit axarea pe online si s'a observat asta, cel putin azi, peste jumatate din cei din sala detineau un blog personal. Am intrat in sala, am incercat sa o caut din priviri. Am ales un loc, mi'am lasat bagajul si am inceput sa ma uit aiurea prin sala. Cand a intrat... Avea aceeasi privire jucausa, increzatoare si hotarata.
Cea de-a treia zi de conferinte a decurs foarte bine, speakerii au fost tari, miroasea nitel a week-end pe la ei. Bobby Voicu a renuntat la clasicele si enervantele ppt-uri, alegand sa fie om inainte de toate. Ne'a povestit despre sine ca si cum s'ar fi destainuit unui prieten. S'a creat o conexiune intre el si public, cu siguranta-mai rar asa speakeri. A urmat Andrei Rosca, ce a tras semnalul de alarma asupra unor elemente simple, dar care dau de gandit -gen netWORKing. Ne'a povestit despre cartofi prajiti si vremuri grele, dar noroc cu Twixul din fata, ca nu m'a razbit foame. Pe Cabral l'am ratat din pacate, insa sunt sigura ca a pastrat atmosfera de prietenie "impusa" de primii doi. O intamplare draguta a avut loc la inceputul unei conferinte cand o femeie de serviciu tragea dupa ea un copilas de 5 ani "Hai sa ti'l arat pe Cabral-e intr'o sala de aici, nu stiu ce cauta, dar e CABRAL!!!"-cred ca la ea mai mult offlineul a functionat. Si Simona zambea si se bucura de fiecare lucru inedit spus de invitati.
Simona este o persoana minunata. Trebuia sa scriu acest post! :)
Felicitari pentru ca esti asa cum esti!